Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România, care evoluează în primul eşalon fotbalistic – Liga I.
Ideea înfiinţării acestei federaţii este veche şi determinată de necesitatea organizării competiţiei supreme a fotbalului din orice ţară, care este campionatul naţional. România nu a făcut excepţie de la această regulă de bază a fotbalului internaţional şi a acţionat în consecinţă.
Sub o altă denumire, în ziua de 5 octombrie 1970, cluburile primei ligi de atunci – Divizia A – s-au organizat într-o formulă care se dorea profesionistă, într-un stat care clama amatorismul. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal de la acea vreme şi conducător al delegaţiei ţării noastre la Campionatul Mondial din Mexic, Mircea Angelescu iniţiază formarea Colegiului Divizionar A, pe care-l şi conduce. Timp de 17 ani, respectivul Colegiu nu are, practic, o activitate notabilă, fiind asimilat FRF.
După Revoluţia din decembrie 1989, fotbalul profesionist din România evoluează efectiv şi astfel apar Liga Echipelor Divizionare A, Liga Naţională de Fotbal şi, în cele din urmă, Liga Cluburilor Profesioniste.
Pe 10 octombrie 1992, numele forului fotbalistic care strânge toate cluburile de prim eşalon se schimbă în Liga Profesionistă de Fotbal a Diviziei A, urmând ca, din 22 ianuarie 1993, numele să devină Liga Profesionistă de Fotbal a României, având în Mircea Angelescu primul preşedinte.
Pe 30 septembrie 1996, Mircea Angelescu este înlocuit, la final de mandat, de Dumitru Dragomir, votat ca preşedinte al LPF.
În ziua de 14 noiembrie 2013, Gino Iorgulescu este ales, prin votul secret al conducătorilor celor 18 cluburi din Liga I, în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Ulterior, Liga 1 și-a schimbat formatul. Numărul echipelor a fost redus de la 18 la 14, iar sistemul competițional a fost schimbat într-unul cu play-off (șase echipe) și play-out (opt echipe).
În data de 23 octombrie 2017, Gino Iorgulescu a fost reales președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (13 voturi pentru și unul împotrivă) pentru un mandat de cinci ani.
În timpul acestui mandat, Campionatul Național Liga I s-a transformat într-o competiție cu 16 echipe, șase în play-off și zece în play-out.
În ziua de 24 mai 2022, Gino Iorgulescu a fost reales, cu unanimitate de voturi, președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Începând cu sezonul 2022-2023, Campionatul Național Liga I s-a rebrenduit sub denumirea Superliga României.