A apărut în fotbalul mondial și, de o anumită perioadă de timp, și în fotbalul românesc, această idee a asocierii celor doi termeni din titlu. Conceptul ar fi echivalentul unui fotbal spumos, efervescent, un joc total, cu multe faze de poartă și cu un grad de spectaculozitate deosebit. A fost folosit chiar cu cratimă, “fotbal-șampanie”, sugerând astfel o strânsă legătură între un sport care, definit corect și singular, nu ar avea atributele presupuse a fi doar în celebra licoare destinată, ca să rămânem tot în aria competiției, învingătorilor. Avem însă noi un astfel de fotbal în ADN?
Mai sunt doar câteva ore din anul 2021 și cred că, privind retrospectiv, măcar la ora unui bilanț necesar și suficient, ca o condiție matematică, trebuie să răspundem la această întrebare, fiind corecți cu noi înșine. Iar opinia mea este că am avut în istorie fotbaliști de geniu, mai mult decât spectaculoși așadar, dar nu și un fotbal definit global ca un spectacol. Se apropie noaptea dintre ani și cred că sinceritatea este obligatorie!
Dar nici în lume nu a fost prea mult spectacol, în acest an, chiar dacă în vară am avut și Turneul final al Euro 2020. Gena fotbalului românesc, concretizată prin apărare și completată printr-un joc de contraatac eficient, s-a văzut că încă există, la case mai mari însă, noi încercând altceva și pierzând de multe ori nu doar în cursa calificării, ci și în cea a identității. O poveste cu final previzibil, departe de fotbalul mare.
Sir Derek Birley, cel mai autorizat istoric al sportului britanic, casă nu doar a fotbalului, ci și a rugby-ului, a tenisului etc, scrie în “Sport and the Making of Britain” despre conceptele arhaice, cunoscute și la noi: “fotbalul, inițial un joc interzis”, care a făcut trecerea de la “un joc respingător, trivial și demn de dispreț” ori un “ joc mai potrivit pentru fermieri decât pentru tinerii gentlemani” la “un joc de gentlemani practicat de golani”, trecut, în startul existenței sale moderne și prin “mitul lui William Webb Ellis, băiatul de la școala din Rugby”…
Istoria nu ne cuprinde chiar de atunci și pe noi, astfel că în România s-a jucat încă de la începuturi un fotbal definit ca un sport al elitei. Spectacolul era și în tribune, nu doar în pe gazonul englezesc, crescut după o rețetă de import. Cu siguranță însă era!
Fotbalul-șampanie nu ne-a caracterizat aproape deloc în perioada de început, în anii dintre războaie să zicem, dar, paradoxal, a început să apară, fără a fi folosit conceptul, desigur, în perioada post-belică, caracterizată de influența clasei muncitoare.
Ozon, Petschowski, Dobrin, Dumitrache, iată doar câteva nume de fotbaliști excepționali, care produceau spectacol, și nu numai ei. Dar în ADN pregnantă era, pentru că ea aducea calificări și performanțe, câte erau, latura pragmatică, apărare și contraatac, despre care am mai vorbit. Dacă o recunoaștem, ne va fi mai bine.
Închei dorindu-vă tuturor un An Nou 2022 de excepție! La mulți ani!
