În copilăria mea, dar cred că și în copilăria dumneavoastră, fotbalul povestit era cel puțin la fel de prezent în societate ca fotbalul privit la televizor, jucat în curtea școlii sau pe stradă, ori urmărit din tribunele stadioanelor. Fotbalul povestit are și astăzi ceva din misterul, evident nedeslușit, ciocnirii dintre timpul trăirii și timpul mărturisirii, după expresia unui mare critic. Tot astfel stau lucrurile și cu fotbalul auzit.
Auzit la radio, în celebra emisiune “Fotbal minut cu minut”, auzit în grupurile de elevi sau studenți, fotbalul părea alternativa concretă la o viață virtuală, în mod absolut paradoxal. Pentru că puteai să ți-l imaginezi pe profilul tău de consumator de visuri, ceea ce nu era deloc puțin lucru, ba dimpotrivă!
Dar era sau este astăzi fotbalul un sport sau o secvență de viață care se trăiește minut cu minut? Mai mult azi decât ieri? Ori cum a fost atunci nu mai poate fi posibil azi, când secolul vitezei s-a transformat în secolul Google?
E o întrebare care poate fi pusă și care poate da naștere la răspunsuri pe care să le selectăm emoțional și nu obiectiv, sau altfel spus, așa cum ne-am dori să se întâmple lucrurile și nu chiar așa cum se întâmplă, de regulă, în realitate.
Fotbalul e, oricum am analiza cauza lui, mai mult decât un sport, asta apropo de “secvența de viață” de care aminteam mai sus. Fotbalul de astăzi a rămas o poveste în timp ce a captat valențe sociale, financiare, de marketing și publicitate. Minut cu minut chiar, zi de zi, an după an, competiție după competiție. Este o realitate, fără îndoială.
Fotbalul continuă povestea cu care ne-a atras în copilărie, construind în același timp o civilizație modernă și capabilă să păstreze visul fiecăruia dintre noi. Celebra întrebare din acei ani, “tu cu cine ții?”, nu s-a diluat, îndrăznesc să cred. Dar, într-un fel, s-a transformat, sau mai popular zis, s-a adaptat realităților din teren...
Sigur că țin cu Barcelona, cu Dinamo, cu Chelsea sau Universitatea Craiova. Dar țin nu doar cu echipa care intră pe teren, ci și cu cea de pe banca tehnică, și cu ce îmi oferă
antrenorul, de aceea avem în acești ani fani de-ai lui Mourinho, de-ai lui Guardiola și Mircea Lucescu, de-ai lui Zidane sau Olăroiu. Iar condiția mea de suporter mă duce în tot universul creat în jurul clubului meu favorit.
Poate fi povestit însă acest nou univers precum făceam cândva cu fotbalul ascultat la “Minut cu minut”, cu urechea lipită de aparatul de radio? Bineînțeles că da, aș zice, fiecare timp are, generează și contează pe propriile lui amintiri. Modernismul, știm cu toții asta din istoria artei, e urmat de post-modernism, ca o secvență redundantă a aceleiași trăiri subiective.
În fine, avem fotbalul pe care îl impun vremurile. Aparatele de radio nu mai sunt în case, sunt, în schimb în mașini. Până și viața noastră e o mașină care devorează timp, energie și realități. Minut cu minut, ea se fragmentează și se multiplică exact ca fotbalul pe care îl avem. Dacă e mai bine astfel sau nu, alții vor putea răspunde, ceva mai târziu...
