PLAY-OFF: Viitorul Constanţa - CFR Cluj, sâmbătă - 16 martie, ora 20.30
Viitorul vine după o victorie entuziasmantă reuşită pe „Arena Naţională" în faţa FCSB, meci în care Ianis Hagi şi-a arătat din nou calităţile incontestabile de lider.
- 10 februarie 2019, U Craiova - CFR Cluj 2-0 a fost singura înfrângere suferită de ardeleni în ultimele 20 de jocuri disputate pe teren advers în campionat, interval în care au mai înregistrat 13 succese şi șase rezultate de egalitate.
- 28 de goluri au marcat constănţenii în primele 27 de runde, dintre care 10 din faze fixe.
- 17 dintre cele 28 de reuşite au fost izbutite în ultimele 30 de minute.
- Clujenii au înscris de 42 de ori în ediţia curentă, 41 de reuşite fiind marcate din interiorul careului mare.
- CFR Cluj este echipa cu cele mai multe meciuri fără gol primit, 13 jocuri.
- Viitorul a încasat 28 de goluri, dintre care opt din faze fixe.

Se vor duela formaţiile cu cele mai multe victorii la un gol diferenţă: CFR - 10, Viitorul - 9.
Viitorul vs CFR Cluj în Liga 1: 18 jocuri - 7 victorii Viitorul - 3 remize - 8 succese CFR Cluj.
Palmares Viitorul gazdă: 9 jocuri - 3 victorii Viitorul - două remize - 4 succese CFR Cluj.
- Primul meci a avut loc pe 18 octombrie 2012 şi a consemnat o mare surpriză la vremea respectivă, asta deoarece ardelenii evoluau în grupele UCL. Partida s-a terminat 1-0 pentru dobrogeni, chiar în Gruia, gol înscris de Gabi Iancu. În returul stagiunii 2012-2013 a fost 2-0 pentru CFR, marcatori Deac şi Sergiu Buş. 
- Întâia remiză s-a înregistrat pe 28 februarie 2014, Viitorul - CFR Cluj 1-1 (la Chiajna), marcatori Larie, respectiv Maftei. 
- În stagiunea 2015-2016, au remizat la Ovidiu, scor 2-2 (dublă Cernat / Tade, Guima), în chiar primul meci jucat de elevii lui Hagi pe cocheta arenă de la malul Mării Negre (11 iulie 2015). A fost şi partida cu cele mai multe goluri.
- Singura remiză albă: 9 aprilie 2017, CFR Cluj - Viitorul 0-0.
- O partidă pe care suporterii constănţenilor nu o vor uita vreodată a fost cea din 13 mai 2017, Viitorul - CFR Cluj 1-0 (gol Gabi Iancu din penalty), la finalul căreia gazdele au sărbătorit titlul, devenind cea mai tânără campioană din Europa!
- Ultima victorie bifată de dobrogeni pe teren propriu: 21 octombrie 2017, Viitorul - CFR Cluj 1-0, gol înscris direct din lovitură liberă de Eric de Oliveira. 
- Cea mai recentă întâlnire directă: 17 decembrie 2018, Viitorul - CFR Cluj 0-1, marcator George Ţucudean. Aceasta a fost a cincea reuşită din cariera actualului atacant clujean în duelurile cu dobrogenii.
Duelul francezilor
Pe lângă decarii Ianis Hagi (8 goluri, 5 pase decisive) şi Ciprian Deac (4 goluri, 5 pase decisive), ambii aflaţi într-o formă excelentă, mai merită urmărit duelul francezilor Lyes Houri şi Abdel Omrani, fiecare având contribuţii importante la rezultatele obţinute de echipele lor în acest sezon.
Tănărul mijlocaş din lotul Viitorului, văzut de Gheorghe Hagi ca un optar, a fost cel care a oprit seria de 672 minute fără gol marcat cu o reuşită prin care dobrogenii au făcut pasul în play-off (etapa a 26-a, Viitorul Constanţa - FC Botoşani 1-0), iar în ultimul joc s-a remarcat prin ocaziile create. În total, în 21 de partide, a înscris de trei ori, a oferit o pasă de gol şi a scos un penalty.
De partea cealaltă, mult mai experimentat, Abdel Omrani se află printre cei mai buni pasatori decisivi din campionat (7 assisturi), dar şi printre cei mai importanţi marcatori din lotul clujenilor, cu cinci goluri.
Duelul antrenorilor
Gheorghe Hagi a debutat ca antrenor în Liga 1 la Timişoara, în sezonul 2005-2006, în partida Oţelul - Poli 0-2 (19 noiembrie 2005). Pe lângă Viitorul, a mai antrenat FCSB în sezonul 2007-2008. În total, a strâns 181 de partide în principala competiţie internă din România, dintre care 80 încheiate cu victorii şi 43 cu remize.
Alin Minteuan a strâns primele meciuri ca antrenor tot pe banca ardelenilor, în ediția 2010-2011, și a revenit ca principal la finele etapei a 24-a din ediţia curentă. Are deja patru victorii consecutive în toate competiţiile, fiind primul tehnician din istoria clubului clujean care începe un mandat cu o asemenea serie.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Viitorul - 23 ani; CFR Cluj - 27 ani şi 6 luni.