UTA – Petrolul. Palmaresul este la Rednic

UTA Arad – Petrolul Ploiești, vineri, 4 octombrie – ora 18.00

Runda a 12-a programează duelul dintre UTA şi Petrolul, o confruntare de tradiţie între două foste campioane care au rezistat timpului datorită fanilor minunaţi prezenţi mereu alături de favoriţii lor. Acestea s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 54 de ori, de 22 de ori s-au impus arădenii, de 21 de ori au câştigat prahovenii, iar alte 11 partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu UTA gazdă: 26 jocuri - 17 succese UTA - 6 remize - 3 victorii Petrolul.

Prima confruntare a avut loc pe 17 august 1952, Flacăra Ploieşti - Flamura Roşie 2-4.

Întâiul succes din contul prahovenilor a consemnat cea mai severă înfrângere suferită de arădeni în campionat, dar şi cea mai clară victorie izbutită pe prima scenă de către ploieşteni: 7 octombrie 1956, Flacăra Ploieşti - Flamura roşie 9-0. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Ilie Oană, respectiv Ion Reinhardt.

Cea mai recentă dispută din SuperLiga României: 22 aprilie 2024, Petrolul - UTA Arad 1-1, goluri marcate de Gheorghe Grozav, respectiv Claudiu Micovschi.

Actualul antrenor al gazdelor, Mircea Rednic a antrenat-o pe Petrolul în două sezoane, 2012-2013 şi 2014-2015 (26 de jocuri în campionat, 10 victorii - 8 remize - 8 înfrângeri). Ca adversar, tehnicianul arădenilor i-a întâlnit pe ploieşteni în SuperLigă de 12 ori, de nouă ori a câştigat, de alte două ori a remizat şi a pierdut doar un joc (2011-2012, Petrolul -Astra 3-1).

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.