UTA Arad - FC Voluntari, vineri - 28 august, ora 21.00

Vineri, 29 august 2020, este o zi care va rămâne scrisă cu litere de aur în istoria clubului arădean pentru că este prima în care UTA va evolua pe noul și modernul stadion Francisc Neuman.

Reveniţi pe prima scenă după 12 ani, arădenii au produs surpriza etapei precedente, când au plecat neînvinşi de la Ovidiu, în faţa unei echipe care cedează greu puncte pe teren propriu (1-1 cu Viitorul).

De partea cealaltă, FC Voluntari s-a impus la limită, 2-1 cu Gaz Metan, golul victoriei fiind înscris de fundaşul moldovean Igor Armaş, care a reluat cu capul centrarea lui Eric de Oliveira, brazilianul trecându-şi în cont a 46-a pasă decisivă în Liga 1.

4 victorii, o remiză şi 4 înfrângeri este palmaresul înregistrat în 2020 de FC Voluntari în deplasările din campionat.

Cele două echipe se vor întâlni pentru întâia oară pe prima scenă. De asemenea, un duel în premieră va fi şi la nivelul băncilor tehnice, cel dintre Laszlo Balint şi Mihai Teja.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.