UTA - Chindia. Centenarul lui Iacob și Passaglia

UTA Arad - Chindia Târgovişte, sâmbătă, 23 aprilie – ora 13.30

Arădenii au pierdut trei dintre ultimele patru meciuri disputate în Liga 1 şi, pentru moment, s-au îndepărtat de locurile care asigură prezenţa în barajul pentru Conference League.

Chindia a reuşit doar un succes în actuala ediţie de play-out, 3-0 cu Academica, în rest are o remiză şi trei înfrângeri.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de cinci ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus dâmboviţenii, un joc a fost câştigat de arădeni, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 24 octombrie 2020, UTA Arad - Chindia Târgovişte 1-0, gol Denis Rusu (întâia victorie într-un meci oficial pe noua arenă Francisc Neuman).

Târgoviştenii s-au impus în ambele meciuri din sezonul regulat 2021-2022, 2-0 în deplasare (marcatori Popadiuc, Neguţ) şi 1-0 pe teren propriu (gol D. Florea).

Mediile de vârstă:

UTA Arad - 25 ani şi 7 luni;

Chindia Târgovişte - 25 ani şi 10 luni.

În cazul în care vor fi utilizaţi de către Emil Săndoi, Paul Alexandru Iacob şi Juan Pablo Passaglia vor bifa fiecare meciul 100 în Liga 1.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și Orange Sport.