UTA Arad – CFR. 14 titluri împreună

UTA Arad - CFR Cluj, luni, 10 octombrie – ora 20.30

Runda a 13-a se va încheia cu un duel de gală, cel dintre UTA Arad (șase titluri) şi CFR Cluj (opt titluri), nimeni altele decât echipele din provincie cu cele mai multe campionate câştigate din 1932, de când competiţia se desfăşoară în sistem divizionar.

Trei victorii, o remiză şi o înfrângere sunt rezultatele înregistrate de arădeni în ediţia curentă pe teren propriu.

Clujenii au luat șase puncte din cele trei deplasări din sezonul actual, 2-0 cu Chindia şi 1-0 cu FC Argeş.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 26 de ori în principala competiţie internă, de 10 ori au câştigat arădenii, de 11 ori s-au impus clujenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu UTA gazdă: 13 jocuri - 8 victorii UTA - 5 succese CFR Cluj.

Primul meci a avut loc pe 24 august 1947, ITA - CFR 1-0, gol înscris de Ladislau Bonyhádi.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 12 iulie 1970, UTA - CFR 6-2. Trei dintre reuşitele arădenilor au purtat semnătura lui Otto Dembrovski.

Ultimul succes reuşit de UTA din postura de gazdă: 23 septembrie 2006, UTA - CFR Cluj 1-0.

Cea mai mare diferenţă de scor: 14 aprilie 2007, CFR Cluj - UTA Arad 5-0.

Cea mai recentă dispută directă din campionat: 8 februarie 2022, CFR Cluj - UTA 0-0.

Ilie Poenaru vs Dan Petrescu: 5 jocuri - 5 succese Petrescu;

Actualul tehnician al arădenilor a primit cel puţin două goluri în fiecare dintre cele cinci confruntări cu Dan Petrescu.

Mediile de vârstă

UTA Arad - 25 ani şi 4 luni.

CFR Cluj - 26 ani şi 8 luni.

31 de jucători a utilizat CFR Cluj în cele 10 jocuri disputate în ediţia curentă, cei mai mulţi dintre toate competitoarele. De partea cealaltă, UTA s-a bazat pe 24 de fotbalişti, printre care şi Virgiliu Postolachi, autor a patru goluri din postura de debutant pe prima scenă din România în stagiunea actuală.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.