Universitatea – Oţelul. Gurile de tun ale Băniei

Universitatea Craiova – Oţelul Galați, vineri, 14 februarie - ora 20.00

Oltenii au un moral excelent, asta după ce au câştigat cele trei meciuri din campionat cu Mirel Rădoi pe bancă. De partea cealaltă, stilul lui Ovidiu Burcă începe să dea roade la Galaţi, o dovadă fiind prestaţia consistentă pe care a avut-o Oţelul în precedentul joc din SuperLigă, 1-1 cu Rapid.

Craiovenii au încheiat etapa a 26-a cu al doilea atac din campionat, 40 de goluri marcate, dintre care 11 cu capul, capitol la care, cu cinci reuşite, Ştefan Baiaram este cel mai bun din SuperLigă.

13 goluri au primit moldovenii din faze fixe, dintre care şapte în urma unor cornere.

27 de jucători au evoluat pentru Universitatea în ediţia curentă, dintre care 22 şi-au trecut în cont cel puţin o contribuţie ofensivă (gol / pasă decisivă / penalty scos şi transformat de un alt coleg).

Oţelul s-a bazat pe 30 de fotbalişti, nouă dintre ei fiind autohtoni născuţi după 1 ianuarie 2002.

În turul sezonului regulat, pe 5 octombrie 2024, cele două au terminat la egalitate întâlnirea de la Galaţi, scor 1-1, golurile fiind marcate de Stipe Juric, respectiv Ştefan Baiaram.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.