Universitatea – FC Argeș. Amintiri cu Oblemenco, Balaci și Dobrin
Universitatea Craiova - FC Argeş, vineri, 29 ianuarie – ora 20.00
Runda a 20-a programează unul dintre cele mai importante dueluri din fotbalul autohton, cel dintre cei care duc mai departe poveştile scrise de Oblemenco şi Balaci, respectiv urmaşii lui Dobrin.
De-a lungul timpului, de fiecare dată când au fost faţă-n faţă, „Ştiinţa" şi FC Argeş au oferit meciuri spectaculoase.
Printre partidele memorabile se află şi cea din 22 iulie 1970, atunci când, pentru un minut, Nicolae Dobrin şi Ion Oblemenco au împărţit prima poziţie în clasamentul marcatorilor (FC Argeş - Univerisitatea Craiova 1-1, goluri înscrise de Dobrin '37 / Oblemenco '38). La finalul jocului şi al sezonului 1969/70, diferenţa în ierarhia golgheterilor dintre "Tunarul Băniei" şi "Prinţul din Trivale" a fost de doar un gol.
Un alt meci de poveste a fost cel din 25 noiembrie 1973, în FC Argeș - Universitatea Craiova 2-1, când "Minunea blondă" a marcat primul său gol pentru alb-albaştri, în chiar întâiul duel dintre el şi cel mai mare jucător din istoria piteştenilor. Momentul magic e surprins extraordinar în cartea "Campioana unei mari iubiri", autor Laurențiu Dumitrescu.
"Argeșenii pun mingea în joc. De pe semicerc țâșnește un puști blond, destul de subțirel, face presing, câștigă balonul din fața a trei jucători piteșteni, o cursă scurtă și de la 25 de metri șutează senzațional la vinclul porții lui Stan, care declară după meci: "Nu am văzut nimic, nici cine a șutat, nici minge, nici nimic. Nu-mi venea să cred că era gol".
"Nimănui nu-i venea să creadă (...), iar în acea liniște nefirească, Dobrin l-a întrebat pe Olteanu:
- Cine-i ăsta?!
- Care ăsta?
- Ăl cu boaba.
- Zău că nu știu. Eu eram lângă Oblemenco!"
Cea mai recentă confruntare directă a avut loc pe 25 septembrie 2020, FC Argeş - Universitatea Craiova 1-2, goluri marcate de G. Honciu, respectiv Al. Cicâldău şi Elvir Koljic.
Craiovenii au suferit mult pe teren propriu în acest sezon, lipsa spectatorilor simţindu-se din plin, ei fiind cei care i-au condus pe olteni spre succese importante. Astfel, Universitatea a reuşit doar o victorie în ultimele șase partide disputate acasă, 3-1 cu Gaz Metan (7 decembrie 2020), în rest au două remize (0-0 cu Sepsi, 1-1 cu Viitorul) şi trei înfrângeri.
În schimb, argeşenii au trecut peste perioada dificilă din startul campionatului. Aceştia au pierdut doar un meci din precedentele șase jucate în deplasatre, 0-1 cu Academica (13 decembrie 2020), interval în care au bifat două succese (1-0 cu FC Botoşani, 2-1 cu UTA Arad) şi trei rezultate de egalitate.
Mediile de vârstă
Universitatea Craiova - 25 ani şi 11 luni;
FC Argeş - 26 ani şi 10 luni.
Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.