Universitatea – Dinamo. Pericolul Cicâldău
Universitatea Craiova – Dinamo, sâmbătă, 6 februarie – ora 21.00
Doar o victorie au reuşit oltenii în precedentele șapte meciuri disputate în campionat pe teren propriu, 3-1 cu Gaz Metan (7 decembrie 2021), în rest au trei remize şi trei înfrângeri.
17 dintre cele 26 de goluri reuşite de U Craiova în ediţia curentă au fost marcate în prima repriză.
Șapte goluri şi două pase decisive a strâns Alexandru Cicâldău în acest sezon, decarul „Ştiinţei" fiind fotbalistul cu cele mai multe contribuţii ofensive din lotul alb-albaştrilor.
24 ianuarie 2021, FC Botoşani - Dinamo 4-0: a fost singura partidă pierdută de bucureşteni în ultimele cinci deplasări din CASA Liga 1, interval în care au mai înregistrat trei victorii (1-0 cu FC Argeş, 2-0 cu FC Hermannstadt, 1-0 cu UTA Arad) şi un egal (1-1 cu Academica).
De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă în 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de 15 ori în principala competiţie internă, de șase ori s-au impus oltenii, de trei ori au câştigat bucureştenii, iar alte șase jocuri s-au terminat la egalitate. În tot acest interval, dinamoviştii au reuşit doar trei remize în șapte deplasări pe terenul "Ştiinţei".
Ultimul succes în campionat din contul grupării roş-albe: 15 decembrie 2018, Dinamo - Universitatea Craiova 3-0 (Mattia Montini - triplă).
Cea mai recentă întâlnire directă: 18 octombrie 2020, Dinamo - Universitatea Craiova 0-1, gol marcat de Alexandru Cicâldău (penalty).
Ionel Gane vs U Craiova în Liga 1: două jocuri - o victorie (2015/16, Petrolul - Universitatea Craiova 1-0) - o înfrângere (2015/16, Univeristatea Craiova - Petrolul 2-0).
A antrenat gruparea alb-albastră în sezonul 2014/15, când a reuşit doar două remize în șase jocuri pe prima scenă.
Mediile de vârstă
Universitatea - 26 de ani;
Dinamo - 24 ani şi 11 luni.
Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.