Universitatea – CFR. 14.153 fotolii de lideri

Universitatea Craiova - CFR 1907 Cluj, duminică, 7 decembrie – ora 20.30

9 noiembrie 2025, Universitatea Craiova - UTA Arad 1-2: a fost singura partidă pierdută de olteni în ultimele șase etape, interval în care au mai înregistrat două succese și trei remize.

O victorie au bifat ardelenii în campionatul curent din postura de vizitatori, 1-0 cu Unirea Slobozia (9 noiembrie 2025), în rest au patru rezultate de egalitate și patru înfrângeri.

CFR Cluj este echipa din sezonul în curs cu cel mai mic procent privind media șuturilor pe poartă transformate în goluri, doar 20,9 % (Universitatea Craiova - 32,2 %).

21 dintre cele 29 de goluri marcate de olteni au fost reușite din acțiune. De partea cealaltă, cinci dintre cele opt goluri înscrise de clujeni din faze fixe au fost izbutite în urma unor cornere (cele mai multe).

14.153 spectatori / meci este media înregistrată de gruparea din Bănie pe teren propriu în ediția actuală, locul 1 la acest capitol.

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 43 de ori, de 14 ori au câștigat oltenii, de 16 ori s-au impus clujenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate.

Ultimul meci din campionat fără gol marcat s-a disputat pe 11 aprilie 2021, pe terenul craiovenilor.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 3 august 2025, CFR Cluj - Universitatea Craiova 2-3 (Matei Ilie - dublă / Steven Nsimba - dublă, Mihnea Rădulescu).

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.