Universitatea Craiova - Astra Giurgiu, duminică - 30 august, ora 18.00

Oltenii s-au impus în prima etapă cu 1-0 la Sf. Gheorghe, graţie golului marcat de bosniacul Elvir Koljic, vârful craiovenilor ajungând la 20 de reuşite în 35 de meciuri jucate în CASA Liga 1. De partea cealaltă, Astra a pierdut fără drept de apel derby-ul cu FCSB, scor 0-3.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 19 ori în principala competiţie internă, de șapte ori s-a impus Universitatea, de opt ori a câştigat gruparea giurgiuveană, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci s-a consemnat pe 31 august 2014, 5-0 la Giurgiu. Budescu a deschis balul în prelungirile primei reprize, apoi Bukari (minutul 50), Budescu de alte două ori (min 58, 83 pen) şi Enache (min 86) au produs cea mai severă înfrângere suferită de olteni din 2014 până în prezent. La finalul acelui meci, Emil Săndoi (antrenor principal) şi Sorin Cîrţu (director tehnic) au preluat conducerea tehnică de la Ionel Gane.

Două remize albe s-au înregistrat în confruntările directe, dintre care una singură pe terenul grupării din Bănie (21 martie 2015).

6 august 2016, Astra - Universitatea Craiova 1-2, întâiul succes din contul oltenilor (marcatori Niculae / Rocha, Măzarache).

Cea mai recentă întâlnire directă: 19 iunie 2020, Universitatea  Craiova - Astra 2-1, goluri înscrise de Elvir Koljic - dublă, respectiv Raoul Baicu.

Partida ar putea consemna şi o întâlnire între doi dintre cei mai buni pasatori decisivi din campionat, Dan Nistor - 67 de assist-uri în 303 meciuri, respectiv, Constantin Budescu - 56 de assist-uri în 189 de jocuri.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.