Universitatea Craiova - Astra Giurgiu, vineri - 23 august, ora 21.00
Oltenii au început sezonul perfect, cu trei victorii la rând, dar parcursul european şi-a spus cuvântul, astfel că alb-albaştrii  nu au mai scos decât un punct din următoarele trei etape.
Giurgiuvenii au pornit reconstrucţia unei echipe competitive, lotul Astrei fiind mult schimbat la startul acestui sezon. Chiar şi aşa, elevii lui Dan Alexa au izbutit două victorii şi două remize prin care se plasează în imediata apropiere a locurilor de play-off, fază a competiţiei în care au fost de fiecare dată prezenţi.
- Craiovenii au marcat 8 goluri în primele 6 runde, toate din acţiune.
- 4 dintre cele 7 goluri încasate de Astra au avut la bază o fază fixă.
- Cu o medie de cca 9.600 spectatori/meci, oltenii se află pe prima poziţie în clasamentul spectatorilor!
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 16 ori pe prima scenă, de 5 ori s-au impus oltenii, de 7 ori au câştigat giurgiuvenii, iar 4 jocuri s-au terminat la egalitate.
Palmares cu U Craiova gazdă: 8 jocuri - două victorii U Craiova - două remize - 4 succese Astra.
- Primul meci s-a consemnat pe 31 august 2014, 5-0 la Giurgiu. Budescu a deschis balul în prelungirile primei reprize cu un gol, apoi Bukari (minutul 50), Budescu de alte două ori (min 58, 83 pen) şi Enache (min 86)  au produs cea mai severă înfrângere suferită de olteni din 2014 până în prezent! La finalul acelui meci, Emil Săndoi (antrenor principal) şi Sorin Cîrţu (director tehnic) au preluat conducerea tehnică de la Ionel Gane.
- Două remize albe s-au înregistrat în confruntările directe, dintre care una singură pe terenul grupării craiovene (21 martie 2015).
- 6 august 2016, Astra - U Craiova 1-2, întâiul succes din contul oltenilor (marcatori Niculae / Rocha, Măzarache). 
- Ultima victorie bifată de giurgiuveni: 4 martie 2019, U Craiova - Astra 1-2 (au marcat Koljic, respectiv Llullaku şi Donkor autogol).
- Cea mai recentă întâlnire directă: 19 aprilie 2019, Astra Giurgiu - U Craiova 0-1, marcator Valentin Mihăilă, jucător aflat la prima reuşită în campionat.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: U Craiova - 24 ani şi două luni; Astra - 24 ani şi nouă luni.

- 23 de jucători a utilizat Corneliu Papură în ediţia curentă, dintre care 7 autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1998.
- Astra s-a bazat tot pe 23 de fotbalişti, doar doi dintre aceştia fiind integralişti, Daniel Graovac şi Risto Radunovic.

Partida va consemna şi un duel interesant între doi jucători de bandă cu evoluţii bune în ultimul timp, Cristi Bărbuţ şi Valentin Gheorghe. Mijlocaşul craiovenilor a reuşit un gol în ediţia curentă şi a ajuns la 12 reuşite pe prima scenă. El impresionează prin ritmul impus pe durata fiecărui meci, dăruirea sa fiind pe placul suporterilor alb-albaştri. De partea cealaltă, cu 4 goluri şi o pasă decisivă, jucătorul giurgiuvenilor este unul dintre cei mai productivi fotbalişti din ediţia curentă.

Astra este a cincea echipă pe care Dan Alexa o antrenează în CASA Liga 1 (ACS Poli 2013/2014, 2015/2016; ASA Tg. Mureş 2016/2017; Concordia 2016/2017, 2017/2018; Dunărea Călăraşi 2018/2019; Astra 2019/2020). În tot acest interval, a strâns 103 meciuri pe prima scenă, 24 încheiate cu victorii, 32 la egalitate şi 47 cu înfrângeri.