Unirea – UTA. Clau-gol sau Mihalcea?

Unirea Slobozia – UTA Arad, luni, 18 mai - ora 20.30

5 aprilie 2026, Farul - Unirea 0-1: a fost ultima victorie reușită de ialomițeni în campionat. Au urmat trei remize și două înfrângeri.

Arădenii au pierdut doar un joc dintre precedentele șase disputate în Superligă (17 aprilie 2026, Oțelul - UTA 1-0), în rest trei succese și două rezultate de egalitate.

La finalul etapei anterioare, Unirea era formația cu cele mai multe meciuri fără gol marcat - 15 (UTA - 10).

23 dintre cele 52 de goluri înscrise de elevii lui Adrian Mihalcea au fost reușite din faze fixe, locul 1 la acest capitol.

31 de goluri a încasat gruparea din Slobozia în repriza secundă, dintre care 15 după minutul 75.

Doar 19 șuturi s-au expediat pe spațiul porții echipei din Arad în play-out, cele mai puține (Unirea - 49, cele mai multe).

Unirea și UTA s-au mai întâlnit în principala competiție internă de cinci ori, fiecare și-a trecut în cont câte două victorii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.