Unirea – Farul. Mihalcea vs. Hagi, palmares egal

Unirea Slobozia – Farul Constanța, duminică, 10 noiembrie – ora 16.00

Ialomiţenii au un moral excelent, asta după ce au reuşit să lege două victorii la rând, 2-0 cu Oţelul (deplasare) şi 1-0 cu FC Botoşani (acasă). De partea cealaltă, constănţenii vin după o evoluţie lăudabilă pe terenul liderului, de unde s-au întors cu un punct (1-1 cu Universitatea Cluj).

Opt goluri a înscris Unirea Slobozia din faze fixe în primele 15 runde, locul secund la acest capitol.

Nouă dintre cele 16 goluri marcate de dobrogeni în campionatul actual au fost izbutite până la pauză.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată în principala competiţie internă, în chiar meciul care a deschis actualul sezon, pe 12 iulie 2024, Farul Constanţa - Unirea Slobozia 0-1 (marcator Florin Purece).

Adrian Mihalcea şi Gheorghe Hagi s-au mai confruntat de trei ori din postura de antrenori în SuperLigă, fiecare şi-a trecut în cont câte o victorie, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Mediile de vârstă

Unirea Slobozia - 27 ani şi şapte luni, cea mai mare din campionat;

Farul Constanţa - 25 ani şi patru luni.

Doar 23 de jucători au utilizat ialomiţenii în acest sezon, cei mai puţini dintre toate competitoarele. Adnan Aganovic, Christ Afalna, Dmytro Pospielov şi Denis Rusu au bifat minute în fiecare meci, ultimii doi fiind integralişti.

Farul este echipa cu cei mai puţini jucători străini utilizaţi, doar patru (din 28 fotbalişti cu minute). În schimb, 12 jucători autohtoni eligibili pentru selecţionata U 21 au bifat cel puţin o prezenţă, locul 1 la acest capitol.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.