
U Cluj – Rapid. 93 de ani de istorie
Universitatea Cluj – FC Rapid, luni, 12 octombrie – ora 21.00
Duelul dintre Universitatea Cluj și Rapid este cel mai vechi din istoria actualului campionat, prima confruntare directă având loc în cel de-al doilea sezon în care întrecerea internă s-a desfăşurat în sistem divizionar, 1933-1934. Pe 26 noiembrie 1933, elevii lui Adalbert Molnar (U) au învins pe teren propriu cu 2-1 (Graţian Sepi, Silviu Ploeşteanu / Ştefan Boblea). În retur, la Bucureşti (21 aprilie 1934), ceferiştii au obţinut la rândul lor victoria cu 1-0, golul fiind marcat de Geza Medve, atacantul giuleştenilor aflându-se la debut. În ediţia amintită, ambele echipe au cumulat câte 17 puncte (U Cluj - locul 3, CFR București - locul 4).
În total, cele două cluburi s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 104 ori, fiecare și-a trecut în cont câte 43 de victorii, iar alte 18 partide s-au terminat la egalitate.
Cea mai mare diferenţă înregistrată pe prima scenă: cinci goluri, de cinci ori 5-0 (de trei ori pentru U Cluj - de două ori pentru Rapid).
Ultimul succes bifat de bucureșteni în disputele din Superligă: 23 iulie 2023, U Cluj - Rapid 0-3.
Cea mai recentă confruntare din campionat: 9 mai 2026, Universitatea Cluj-Rapid 1-0 (Dorin Codrea).
Partida va fi una specială pentru Cristiano Bergodi, care i-a antrenat pe giuleşteni în trei sezoane, 2007-2008 (fără înfrângere în 13 meciuri oficiale), 2014-2015 și 2023-2024 (calificare în play-off), de numele tehnicianului italian legându-se ultimul trofeu câştigat de Rapid, Supercupa României din 2007.
Cristiano Bergodi vs. Rapid în toate competiţiile: 14 jocuri - cinci victorii - trei remize - șase înfrângeri.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.
























