U Cluj – Petrolul. După 72 de ani

Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești, sâmbătă, 14 decembrie – ora 20.00

4 octombrie 2024, UTA Arad - Petrolul 3-1: a fost singura înfrângere suferită de prahoveni în precedentele opt deplasări din SuperLigă, interval în care au mai înregistrat în deplasare trei succese şi patru rezultate de egalitate.

Cele două echipe se vor afla faţă-n faţă în principala competiţie internă pentru a 80-a oară, palmaresul precedentelor confruntări din SuperLigă cuprinzând 22 succese clujenii, 41 victorii prahovenii şi 16 rezultate de egalitate.

Palmares cu Universitatea Cluj gazdă: 39 jocuri - 21 victorii U Cluj - 5 remize - 13 succese Petrolul.

Prima confruntare a avut loc în urmă cu 72 de ani, pe 26 octombrie 1952, Flacăra - Ştiinţa 2-2 (antrenori Ilie Oană, respectiv Ştefan Kovacs). În returul ediţiei respective, 1952-1953, clujenii s-au impus cu 3-2. Abia peste trei ani, pe 20 noiembrie 1955, ploieştenii aveau să reuşească primul lor succes în faţa ardelenilor, Flacăra - Ştiinţa 4-1.

Cea mai mare diferenţă de scor pe prima scenă a fost de cinci goluri şi s-a înregistrat de două ori în favoarea clujenilor: 21 mai 1961, Ştiinţa Cluj - Petrolul 6-1 şi 10 iulie 1966, U Cluj - Petrolul 5-0.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 12 august 2024, Petrolul - Universitatea Cluj 0-0.

Mediile de vârstă

Universitatea Cluj - 27 ani şi şase luni.

Petrolul Ploieşti - 26 ani şi trei luni.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.