U Cluj – Petrolul. Din 1952
Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești, sâmbătă, 13 aprile – ora 21.30
Şase victorii, cinci remize şi şase înfrângeri este palmaresul înregistrat de clujeni în ediţia curentă pe teren propriu. De partea cealaltă, prahovenii sunt fără victorie pe prima scenă în deplasare din 22 octombrie 2023, când s-au impus cu 3-1 în faţa celor de la Universitatea Craiova. Au urmat şase rezultate de egalitate şi patru partide pierdute.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 77 de ori, de 22 de ori s-au impus ardelenii, de 40 de ori au câştigat ploieştenii, iar alte 15 partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Universitea Cluj gazdă: 38 jocuri - 21 succese U Cluj - 5 remize - 12 victorii Petrolul.
Prima confruntare a avut loc în urmă cu aproape de 72 de ani, pe 26 octombrie 1952, Flacăra - Ştiinţa 2-2 (antrenori Ilie Oană, respectiv Ştefan Kovacs). În returul ediţiei respective, 1952-1952, clujenii s-au impus cu 3-2. Abia peste 3 ani, pe 20 noiembrie 1955, ploieştenii aveau să reuşească primul lor succes în faţa ardelenilor, Flacăra - Ştiinţa 4-1.
Cea mai mare diferenţă de scor pe prima scenă a fost de cinci goluri şi s-a înregistrat de două ori în favoarea clujenilor: 21 mai 1961, Ştiinţa Cluj - Petrolul 6-1 şi 10 iulie 1966, U Cluj - Petrolul 5-0.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 11 noiembrie 2023, Universitatea Cluj - Petrolul 0-0.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a mai întâlnit Petrolul în toate competiţiile de cinci ori, a câştigat un duel (16 aprilie 2023, Petrolul - Universitatea Cluj 0-2), a remizat de două ori, iar de alte două ori a pierdut.
Mediile de vârstă
Universitatea Cluj - 25 ani şi şase luni.
Petrolul Ploieşti - 24 ani şi nouă luni.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.