
U Cluj - CS Mioveni. Atenție la buturuga mică!
U Cluj - CS Mioveni, luni, 24 aprilie - ora 17.30
Universitatea Cluj a pierdut precedentul meci jucat din postura de gazdă, 1-3 cu FC U Craiova 1948, rezultat care a oprit o serie cu nouă meciuri fără înfrângere acasă (cinci victorii, patru remize).
5 martie 2023, CS Mioveni - Chindia 2-0: a fost singurul succes reuşit de argeşeni în ultimele 11 etape, interval în care au mai înregistrat patru rezultate de egalitate şi șase înfrângeri.
Universitatea Cluj şi CS Mioveni s-au mai întâlnit de șase ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus clujenii, un joc a fost câştigat de argeşeni, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 2 septembrie 2007, Dacia Mioveni - U Cluj 1-0 (autogol Milan Jovanovic). Pe băncile tehnice s-au aflat Florin Marin, respectiv Adrian Falub.
În sezonul regulat 2022-2023, Universitatea Cluj a luat patru puncte din cele șase puse în joc, victorie cu 1-0 în deplasare (gol Ely Fernandes) şi remiză pe teren propriu, scor 2-2 (marcatori Thiam, Ispas / Rusu, Benchaib).
Mediile de vârstă
Universitatea Cluj - 24 ani şi 7 luni.
CS Mioveni - 27 ani şi două luni.
CS Mioveni este echipa cu cei mai mulţi jucători utilizaţi pe durata acestui sezon, 40. De partea cealaltă, Universitatea Cluj s-a bazat pe 36 de fotbalişti.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.