Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a primei etapei:

PORTAR

Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova) - A apărat un nou penalty, al patrulea de la revenirea în poarta alb-albaştrilor. Intervenţiile lui au păstrat neatinsă plasa porţii oltenilor.

FUNDAŞI

Cristian Manea (CFR 1907 Cluj) - A dominat cu autoritate întreg flancul drept. A înscris golul care a închis tabela şi a adus clujenilor o victorie clară.

Márk Tamás (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - A avut o prestaţie sigură în centrul defensivei covăsnenilor, fiind printre cei mai buni de pe teren din duelul FC Rapid 1923 - Sepsi OSK.

Arlind Ajeti (CFR 1907 Cluj) - Sosit la CFR Cluj în această vară, a avut un debut reuşit. A fost ca un zid în faţa adversarilor.

Valentin Ţicu (Petrolul Ploiești) - Căpitanul "lupilor galbeni" a arătat aceeaşi dăruire pe teren. Şi-a trecut în cont o pasă decisivă.

MIJLOCAŞI

Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj) - Experimentatul mijlocaş a marcat pentru a 40-a oară în principala competiţie internă.

Adrian Şut (FCSB) - A continuat seria evoluţiilor bune din ediţia precedentă. A depus un efort consistent pe toată durata partidei de la Tg. Jiu.

Constantin Grameni (Farul) - A înscris la doar câteva minute după ce a fost introdus pe teren, golul său asigurându-le dobrogenilor trei puncte.

ATACANŢI

George Merloi (FC Voluntari) - A reuşit o dublă şi a scos un penalty. A fost cel mai bun meci făcut în tricoul celor de la FC Voluntari.

Florinel Coman (FCSB) - Deşi a evoluat doar o repriză, a făcut diferenţa pe teren: a contribuit la prima reuşită a roş-albaştrilor, apoi a scos penalty-ul pe care tot el l-a transformat.

Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova) - Revenit în pauza competiţională la echipa sa de suflet, a contribuit decisiv la ambele reuşite ale Universităţii.

ANTRENORUL ETAPEI

Eugen Neagoe (Universitatea Craiova) - Oltenii s-au impus în derby-ul cu Dinamo graţie evoluţiei din repriza secundă, când echipa a intrat mult mai motivată pe tren.