Liga Profesionistă de Fotbal prezintă, pentru al 11-lea an consecutiv, echipa ideală a sezonului.

La baza acestei departajări stau statisticile LPF (numărul de meciuri jucate, golurile marcate, pasele decisive etc), prezențele nominalizaților în echipa ideală a fiecărei etape, punctajul din fiecare rundă cumulat, precum și nominalizările făcute de comentatorii televiziunilor difuzoare ale partidelor SuperLigii României pentru „Jucătorul meciului”.

Sistemul ales este 1- 4 – 2 – 3 - 1

PORTAR

Ştefan Târnovanu (FCSB / 39 jocuri) - Un sezon excepţional! A strâns cele mai multe meciuri fără gol încasat - 16 partide. A fost un pilon de bază în drumul roş-alblaştrilor spre titlu.

FUNDAŞI

Christopher Braun (FC Rapid 1923 / 36 jocuri) - Experienţa sa a fost un mare avantaj pentru giuleşteni, mai ales în sezonul regulat, fază a competiţiei în care a prins de şapte ori „Echipa etapei".

Siyabonga Ngezana (FCSB / 30 jocuri) - Pe cât de surprinzător, pe atât de reuşit s-a dovedit a fi transferul internaţionalului din Africa de Sud. A prins de cinci ori „Echipa etapei".

Joyskim Dawa (FCSB / 36 jocuri) - A fost ca o stâncă în faţa atacanţilor adverşi, duelurile fizice fiind câştigate, de cele mai multe ori, de masivul fundaş al roş-albaştrilor. În plus, urcările în atac la fazele fixe i-au adus şi patru contribuţii ofensive (trei goluri şi o pasă decisivă). Mai mult, Dawa şi Ngezana s-au completat excelent la jocul aerian, capitol la care au fost fără egal în SuperLigă.

Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova / 36 de jocuri) - Un jucător exponenţial pentru Universitatea Craiova, în tricoul căreia a bifat al zecelea sezon pe prima scenă. Pe lângă rolul defensiv, a făcut excelent şi faza ofensivă, dovadă fiind cele două goluri marcate şi cele nouă pase decisive reuşite.

MIJLOCAŞI CENTRALI

Karlo Muhar (CFR 1907 Cluj / 38 de jocuri) - A avut un sezon formidabil, cu 10 goluri marcate, toate din acţiune, şi trei pase decisive. Legat de golurile înscrise, cinci dintre ele au fost cu capul, cele mai multe reuşite de un jucător în acest campionat.

Darius Olaru (FCSB / 36 jocuri) - Dăruire, seriozitate, alături de calităţile fotbalistice indiscutabile (15 goluri, cinci pase decisive, două penaltyuri scoase), toate acestea sunt caracteristici care îl definesc pe Darius Olaru din ediţia 2023/2024, nimeni altul decât căpitanul care şi-a dus echipa spre titlul mult aşteptat de fanii roş-albaştri!

MIJLOCAŞI OFENSIVI

Philip Otele (CFR 107 Cluj / 40 de jocuri) - Cel mai bun marcator al vicecampioanei este şi unul dintre golgheterii campionatului, 18 goluri înscrise, toate din acţiune. De asemenea, şi-a mai trecut în cont şi opt pase decisive, fiind printre cei mai buni din SuperLigă şi la acest capitol.

Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova / 35 jocuri) - Fabuloasă, aşa poate fi descrisă într-un cuvânt prestaţia „Piticului atomic" al Universităţii Craiova! Este jucătorul cu cele mai multe contribuţii ofensive: 16 goluri marcate, 13 pase decisive şi cinci penalty-uri scoase, dintre care trei transformate de alţi colegi. Indiscutabil, revenirea lui Alexandru Mitriţă în România a fost un mare plus pentru principala competiţie internă.

Florinel Coman (FCSB / 34 jocuri) - Golgheter, lider, idol, demn de tricoul roş-albastru cu numărul 7! Cel mai bun sezon din carieră: 18 goluri marcate, dintre care cinci din afara careului mare, nouă pase decisive, cele mai multe prezenţe în „Echipa etapei" - 11 şi ales de 13 ori „Jucătorul meciului", o cifră fără egal.

ATACANT

Albion Rrahmani (FC Rapid 1923 / 25 jocuri) - Debutant în SuperLiga României, a devenit repede unul dintre favoriţii pătimaşilor fani giuleşteni, dar şi un etalon pentru acest sezon privind eficacitatea sa, în dreptul vârfului Rapidului fiind consemnată o contribuţie ofensivă la fiecare 97 de minute jucate (17 goluri şi cinci pase decisive în 2.132 de minute).

ANTRENORUL SEZONULUI

Elias Charalambous (FCSB) - FCSB a dominat cu autoritate acest sezon, gruparea roş-albastră fiind lideră la finalul a 36 de etape, iar de alte patru ori a avut acelaşi număr de puncte cu ocupanta primei poziţii din clasament. Un merit deosebit pentru acest parcurs îî revine lui Elias Charalambous, care, alături de Mihai Pintilii, a gestionat perfect lotul şi problemele întâlnite pe durata campionatului.

NOTĂ: Pentru întâia oară, Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul stagiunii un lot detaliat, din care mai fac parte şi 11 rezerve.

Iată care sunt acestea: Răzvan Sava (CFR 1907 Cluj) - Valentin Creţu (FCSB), Denis Ciobotariu (Sepsi Sf. Gheorghe), Anton Kresic (CFR 1907 Cluj), Risto Radunovic (FCSB) - Adrian Şut (FCSB), Panagiotis Tachtsidis (CFR 1907 Cluj) - Ciprian Deac (CFR 1907 Cluj), Dan Nistor (Universitatea Cluj), Marius Ştefănescu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - Louis Munteanu (Farul Constanța).