Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a șaptea din play-off şi play-out:
PORTAR
Luka Kukic (FC Botoşani) - A apărat un penalty într-un moment extrem de important, care ar putea fi decisiv în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
FUNDAŞI
Valentin Creţu (FCSB) - A cules multe aplauze din partea celor aproximativ 30.000 de fani prezenţi pe Arena Naţională, care l-au răsplătit pentru dăruirea cu care a tratat fiecare fază.
Andrei Miron (FC Botoşani) - S-a întors la FC Botoşani în iarnă pentru a fi alături de echipă într-o misiune ce părea a fi imposibilă. În ultima rundă, a marcat şi a pasat decisiv pentru un succes în urma căruia gruparea moldavă a părăsit şi locurile de baraj.
Francois Yabre (Oţelul Galați) - Puternicul fundaş gălăţean şi-a trecut în premieră numele pe tabelă într-un meci din SuperLigă.
Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova) - A fost activ în defensivă, unde a avut multe dueluri cu jucătorii adverşi, dar a ajutat şi ofensiva de fiecare dată când a fost necesar.
MIJLOCAŞI
William Baeten (FC U Craiova 1948) - A înscris de două ori, golurile lui fiind foarte importante în bătălia pe care gruparea craioveană o duce în acest final de sezon.
Karlo Muhar (CFR 1907 Cluj) - Face cel mai bun sezon din carieră. Graţie dublei cu Sepsi OSK, mijlocaşul croat a ajuns la nouă goluri marcate în ediţia curentă.
Alexandru Creţu (Universitatea Craiova) - Eroul Universităţii Craiova din Giuleşti! A pasat decisiv, apoi a scos un balon de pe linia porţii, după care a marcat golul victoriei.
ATACANŢI
David Miculescu (FCSB) - A marcat golul care le-a deschis bucureştenilor drumul spre o victorie care a dat startul petrecerii în rândul suflării roş-albastre.
Kevin Luckassen (UTA Arad) - Masivul vârf al arădenilor şi-a trecut pentru a doua rundă la rând numele pe tabelă, golul său consemnând un succes clar bifat de UTA la Iaşi.
Andrei Ivan (Universitatea Craiova) - În creştere vizibilă de formă. A înscris cel de-al 60-lea gol din carieră în Superliga României.
ANTRENORUL ETAPEI
Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova - FOTO) - Al doilea succes în trei meciuri, care o menţine pe Universitatea cu şanse mari în lupta pentru un loc în cupele europene.