Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 6-a:
PORTAR
Horaţiu Moldovan (Rapid) - Este acelaşi portar care a dat şi dă siguranţă echipei. A avut cinci intervenţii, două dintre ele fiind într-un moment cheie al jocului cu Farul.
FUNDAŞI
Alexandru Pantea (FCSB) - De la meci la meci, evoluţiile tânărului fundaş dreapta sunt tot mai bune. A devenit un jucător de bază în sistemul gândit de antrenorul roş-albaştrilor.
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova) - Utilizat la închidere, apoi în centrul defensivei, s-a remarcat şi în ofensivă cu primul gol din carieră înscris în SuperLiga României.
Florin Bejan (FC Hermannstadt) - A marcat golul care le-a asigurat sibienilor un punct din deplasarea de la Sf. Gheorghe.
Andrei Borza (FC Rapid 1923) - A debutat în tricoul Rapidului chiar contra fostei sale echipe şi a jucat excelent, fiind adaptat rapid de pătimaşii fani giuleşteni.
MIJLOCAŞI
Jair Silva (Petrolul Ploiești) - Cu un rol în teren mult mai ofensiv faţă de ce a evoluat în sezonul precedent, Jair a strălucit în ultima rundă, când a marcat un gol şi a oferit două pase decisive.
Ovidiu Popescu (FCSB) - A sărbătorit cele 200 de prezenţe pe prima scenă cu un gol spectaculos, primul din ediţia curentă.
Durel Avounou (CFR 1907 Cluj) - Gol şi pasă decisivă în primul meci din acest sezon în care o echipă a revenit de la 0-2 şi a câştigat.
ATACANŢI
Cristian Costin (Dinamo) - A făcut un meci mare împotriva fostei sale echipe! A înscris un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Christian Irobiso (Petrolul) - Puternicul vârf al prahovenilor a reuşit o dublă, ajungând la 15 goluri în 63 de jocuri disputate în principala competiţie internă.
Ianis Stoica (Universitatea Cluj) - Cu două goluri şi un penalty scos, Ianis Stoica a fost cel mai bun jucător din derby-ul Clujului.
ANTRENORUL ETAPEI
Ovidiu Burcă (Dinamo - FOTO) - A pregătit perfect meciul cu FC Voluntari, iar la final s-a bucurat de al doilea succes din acest sezon.