Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a patra:

PORTAR

Lukáš Zima (Petrolul Ploiești) - A contribuit decisiv la rezultatul final prin penalty-ul apărat.

FUNDAŞI

Dan Sîrbu (Farul Constanța) – A dominat flancul drept. A oferit o pasă decisivă la unul dintre golurile dobrogenilor.

Setigui Karamoko (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - Sigur în intervenții. Puternic fizic, a fost ca un zid în fața atacurilor adverse.

Leard Sadriu (FC Argeș) – În cele aproape 60 de minute în care s-a aflat pe teren, fundașul piteștenilor a avut o prestație ireproșabilă.

Andrea Padula (UTA Arad) – A depus un efort consistent pe toată durata partidei. Bun în defensivă, periculos de fiecare dată când a urcat în atac.

MIJLOCAŞI

Daniel Armstrong (Dinamo) – Gol și pasă decisivă. Continuă forma bună arătată în 2026.

Matteo Ahlinvi (Farul Constanța) - A marcat pentru a doua oară în campionatul curent. Se dovedește a fi un transfer reușit.

Eduard Radaslavescu (Farul Constanța) – Un nou meci foarte bun! A contribuit la succesul echipei sale cu un gol și o pasă decisivă.

ATACANŢI

Alexandru Musi (Dinamo) – Se simte excelent pe noul său post. A scos un penalty și a marcat un gol.

Ádám Czékus (FK Csikszereda Miercurea Ciuc) – A marcat primele goluri ale ciucanilor din acest sezon. Grație dublei izbutite de el, partida de la Ovidiu a avut un final palpitant.

Yanis Pîrvu (FC Argeș) – A marcat golul care le-a adus argeșenilor cea de a treia victorie din acest sezon. De apreciat execuția de clasă!

ANTRENORUL ETAPEI

Bogdan Andone (FC Argeș - FOTO) – A pregătit excelent duelul cu deținătoarea titlului, reușind o victorie muncită, care a adus multă bucurie în rândul suporterilor piteșteni. Astfel, după 29 de ani, FC Argeș termină o etapă în fruntea clasamentului, precedentul consemnându-se în runda a noua din ediția 1997-1998.