Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a patra play off-out:

PORTAR

Ștefan Târnovanu (FCSB) – A avut câteva intervenții formidabile, prin care a ținut neatinsă plasa porții roș-albaștrilor. A fost al 14-lea meci din ediția curentă fără gol încasat, lider la acest capitol.

FUNDAŞI

Maxime Sivis (Dinamo București) – A avut mult de muncă, dar s-a achitat bine de sarcinile trasate de antrenor. Și-a trecut în cont o pasă decisivă.

Leonardo Bolgado (CFR 1907 Cluj) - A marcat golul clujenilor în derby-ul feroviar de pe arena ,,Dr. Constantin Rădulescu".

Siyabonga Ngezana (FCSB) - Un nou meci în care a arătat că este liderul celei mai bune apărări din campionat.

Andrei Borza (FC Rapid 1923) - A făcut un joc defensiv consistent. De la meci la meci, tânărul fundaș giuleștean este tot mai sigur în evoluții.

MIJLOCAŞI

Carlos Mora (Universitatea Craiova) - A început meciul în defesivă și l-a terminat în atac. A pus multă presiune pe adversari.

Eddy Gnahoré (Dinamo București) – Este unul dintre cei mai buni jucători din campionat pe postul său. A făcut o mare risipă de energie pe durata partidei.

Samuel Teles (Oțelul Galați) – A înscris singurul gol al meciului de pe ,,Municipalul” din Botoșani, fiind de asemenea implicat și în faza eliminării unui fotbalist din tabăra adversă.

Ianis Stoica (FC Hermannstadt) – A marcat un nou gol spectaculos, al nouălea în acest sezon de SuperLigă.

ATACANŢI

Stipe Perica (Dinamo București) – A reușit o dublă și a ajuns la cinci goluri în tricoul roș-albilor, dintre care patru în play-off.

Denis Alibec (Farul Constanța) – Gol și două pase decisive, reușite grație cărora dobrogenii s-au întors cu toate punctele de la Sf. Gheorghe.

ANTRENORUL ETAPEI

Marius Șumudică (FC Rapid 1923 - FOTO) - Pentru modul cum a reacționat la pauză, mutările făcute de antrenorul Rapidului schimbând total în bine jocul echipei.