
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 19-a:
PORTAR
Cristian Ion Gurău (FC U Craiova 1948 / 23 de ani) - A avut un debut de vis! Intervenţiile sale au contribuit decisiv la victoria reuşită de trupa antrenată de Nicolo Napoli.
FUNDAŞI
Cristian Manea (CFR 1907 Cluj / 25 de ani) - A înscris pentru a treia oară în acest sezon, în care mai are şi două pase decisive.
Denis Kolinger (CFR 1907 Cluj / 28 de ani) - A deschis scorul şi drumul CFR-ului spre un nou succes, al 13-lea din ediţia curentă.
Bart Meijers (Petrolul Ploiești/ 25 de ani) - A marcat în premieră pe prima scenă din România. De menţionat că, fundaşul prahovenilor este integralist în acest sezon.
David Kiki (Farul Constanța / 29 de ani) - Şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în cel mai clar succes din istoria dobrogenilor în principala competiţie internă.
MIJLOCAŞ
William Baeten (FC U Craiova 1948 / 25 de ani) - A marcat şi a deschis drumul spre prima victoria a echipei sale în derby-ul Craiovei.
Malcom Edjouma (FCSB / 26 de ani) - Introducerea sa pe teren a adus un plus ofensiv echipei. A marcat, a contribuit la a doua reuşită a roş-albaştrilor, apoi a pasat decisv pentru golul de 4-1.
Adrian Șut (FCSB / 23 de ani) - A reuşit o dublă şi a ajuns la 11 reuşite în 91 de meciuri disputate în Superliga României.
Cosmin Matei (Sepsi OSK Sf. Gheorghe / 31 de ani) - A dirijat excelent jocul covăsnenilor. A scos un penalty, pe care tot el l-a transformat, şi a oferit un assist.
ATACANŢI
Vlad Morar (Farul Constanța / 29 de ani) - Deşi a evoluat aproximativ o jumătate de oră, a marcat de două ori, dovedind că poate fi oricând o soluţie în ofensiva constănţenilor.
Denis Alibec (Farul Constanța / 31 de ani) - Indiscutabil, Alibec a fost jucătorul etapei! A înscris de trei ori şi a oferit două pase decisive.
ANTRENORUL ETAPEI
Gheorghe Hagi (Farul Constanța / 57 de ani - FOTO) - Conduşi formidabil de pe bancă, dobrogenii au înscris de opt ori, stabilind scorul campionatului.