
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 13-a din sezonul regulat:
PORTAR
Ștefan Lefter (Universitatea Cluj) – Intervențiile lui din momentele cheie au făcut diferența. A fost unul dintre cele mai bune meciuri din cariera tânărului portar al studenților clujeni.
FUNDAŞI
Carlos Mora (Universitatea Craiova) - A dominat flancul drept. Este un jucător care consumă multă energie pe durata unui meci.
Oleksandr Romanchuk (Universitatea Craiova) - A marcat golul care a deschis drumul oltenilor spre o nouă victorie categorică. Prinde pentru a treia oară ,,Echipa etapei”.
Robert Bădescu (UTA Arad) – Titularizat de Adrian Mihalcea, s-a achitat perfect de sarcinile trasate de antrenor.
Ricardo Pădurariu (FCSB) – A făcut excelent ambele faze. Devine un nume tot mai important în jocul roș-albaștrilor.
MIJLOCAŞI
Aymen Boutoutaou (FCSB) – Intrarea sa pe teren a schimbat jocul echipei. A reușit o dublă și a creat alte câteva faze spectaculoase.
Karlo Muhar (FCSB) – Căpitanul roș-albaștrilor bucureșteni a marcat golul care a readus-o pe FCSB în joc. A oferit și o pasă decisivă.
Matteo Ahlinvi (Farul Constanța) – Un nou meci reușit pentru mijlocașul dobrogenilor. A ajuns la șase goluri marcate în campionatul actual.
Rodrigo Martins (Petrolul Ploiești) – O prestație formidabilă! A marcat două goluri, contribuind din plin la succesul prahovenilor.
ATACANŢI
Jovo Lukić (Universitatea Cluj) – Fabulos! A reușit prima triplă a stagiunii curente, goluri prin care reintră în lupta pentru titlul de golgheter.
Simon Elisor (Universitatea Craiova) - Din nou, vârful oltenilor și-a trecut numele pe tabelă din postura de jucător intrat pe parcurs. Cu cele două reușite în doar 19 minute, Elisor a ajuns la nouă goluri, fiind lider în clasamentul marcatorilor.
ANTRENORUL ETAPEI
Laurenţiu Reghecampf (FCSB - FOTO) – Echipa a arătat excelent fizic, iar schimbările s-au dovedit a fi inspirate. Roș-albaștrii au bifat al treilea succes la rând.






















