
Sepsi OSK - Academica. Încălzire pentru Europa
Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Academica Clinceni, vineri - 16 iulie, ora 18.30
Revelaţiile ediţiei trecute, Sepsi OSK şi Academica, vor fi faţă-n faţă în prima etapă din sezonul 2021/2022 a Ligii 1, meciul anunţându-se a fi unul foarte interesant.
Covăsnenii au avut în campionatul precedent al treilea cel mai bun atac, 54 de goluri marcate, dintre care 22 din faze fixe (cele mai multe).
Ilfovenii au impresionat în ediţia 2020/2021, în special, printr-o foarte bună organizare în defensivă, gruparea antrenată de Ilie Poenaru încasând doar 11 goluri din momente statice, dintre care trei din penalty.
Sepsi OSK şi Academica s-au mai întâlnit de opt ori în principala competiţie internă, fiecare a câştigat de câte trei ori, iar alte două jocuri s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 24 august 2019, Academica -Sepsi OSK 1-1, marcatori Eugeniu Cebotaru, respectiv Goran Karanovic.
Cea mai mare diferenţă de scor: 10 decembrie 2019, Sepsi OSK - Academica 4-0.
Întâiul succes din contul ilfovenilor: 1 iulie 2020, Academica - Sepsi OSK 1-0.
Cea mai recentă întâlnire directă: 20 mai 2021, Academica - Sepsi OSK 2-1, goluri înscrise de Cristi Tănase, Tsvetelin Chunchucov, respectiv Adnan Aganovic.
Instalat în ianuarie 2018, Ilie Poenaru este cel mai longeviv antrenor activ în Liga 1, clasament în care Leo Grozavu ocupă locul 4 (noiembrie 2019).
Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.