
Sepsi OSK Sf. Gheorghe - CFR Cluj, sâmbătă - 17 august, ora 21.00
Sepsi OSK este fără victorie pe teren propriu în acest an calendaristic, interval în care a înregistrat patru remize, cinci înfrângeri şi a marcat doar trei goluri.
19 mai 2019, FCSB - CFR Cluj 1-0 a fost singura partidă pierdută de ardeleni în ultimele opt deplasări din campionat, în rest au șase succese şi un rezultat de egalitate.
Cele două echipe s-au mai confruntat de șase ori pe prima scenă şi de fiecare dată s-a impus gruparea clujeană, aceasta fiind şi singura întâlnită de covăsneni în cel puţin trei jocuri din Liga 1 în faţa căreia nu a scos măcar un punct!
- Prima partidă a avut loc pe 14 august 2017, Sepsi OSK - CFR 0-2, marcatori Paulo Vinicius şi Ovidiu Hoban. Meciul s-a jucat pe arena „Tineretului" din Braşov, acolo unde covăsnenii au disputat în ediţia 2017/2018 o bună parte din partidele de acasă.
- Cele mai multe goluri: 9 martie 2019, CFR Cluj – Sepsi OSK 3-1 (au marcat: Ţucudean, Dokovic, Deac, respectiv Vaşvari).
- Cea mai recentă întâlnire directă: 20 aprilie 2019, Sepsi OSK - CFR Cluj 0-1, gol înscris de George Ţucudean.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Sepsi OSK - 25 ani şi două luni; CFR Cluj - 28 ani şi două luni, cea mai mare din campionat.
- 21 de jucători a utilizat Sepsi OSK în primele 5 runde, dintre care 11 străini, cei mai mulţi dintre toate competitoarele.
- 12 dintre cei 23 de fotbalişti cu minute pentru CFR în ediţia curentă şi-au trecut în cont cel puţin un gol şi/sau o pasă decisivă.
- 3 prezenţe în echipa etapei prezentată de LPF la finele fiecărei runde a strâns Adrian Păun, mijlocaşul clujenilor fiind lider la acest capitol.
Duelul antrenorilor
Csaba Laszlo, în vârstă de 55 de ani, a debutat la statul acestui sezon în cea mai importantă competiţie fotbalistică din România. De-a lungul carierei, acesta le-a mai antrenat, printre altele, pe Ferencvaros, FC Sopron, Charleroi, naţionala Lituaniei, MTK Budapesta şi Dundee United.
Actualul tehnician al ardelenilor a debutat ca antrenor în Liga 1 pe 12 martie 2004, în Rapid Bucureşti - FC Oradea 2-1. Pe lângă gruparea giuleşteană (2003/2004), le-a mai condus pe Sportul (2004/2005, 2005/2006), Unirea Urziceni (2006/07, 2007/08, 2008/09, 2009/10) şi CFR Cluj (2017/18, 2018/19 - două titluri, 2019/20). Petrescu a mai câştigat campionatul şi cu ialomiţenii în 2009, când a avut şi un parcurs remarcabil în grupele UCL, câștigând opt puncte.
Palmares Dan Petrescu în Liga 1: 210 jocuri - 108 victorii - 60 remize - 42 înfrângeri.
În sezonul 2017/2018 a fost desemnat antrenorul campionatului.