Revista LPF a ales echipa ideală a etapei a 4-a play off/out.
PORTAR

Cristian Bălgrădean (FCSB / 30 de ani / 4 jocuri) - Pentru modul cum şi-a dirijat apărarea, dar şi pentru efortul depus în partea secundă, când a trecut peste accidentarea din finalul primei reprize, portarul roş-albaştrilor a fost inclus în premieră în echipa etapei.
FUNDAŞI
Ionuţ Ursu (Sepsi / 29 de ani / 23 jocuri) - A muncit mult pe durata meciului, acoperind excelent ambele faze ale jocului. A contribuit cu o centrare la prima reuşită a covăsnenilor.
Piotr Polczak (Astra / 31 de ani / 23 jocuri) - Polonezul a marcat golul în urma căruia giurgiuvenii au scos primul punct în play-off. Şi în acest meci, fundaşul Astrei s-a dovedit a fi imbatabil la jocul aerian.
Paulo Vinicius (CFR Cluj / 33 de ani / 28 jocuri) - Din nou un joc foarte bun! În plus, şi-a trecut în acest sezon pentru a cincea oară numele pe tabelă, el fiind al doilea cel mai bun marcator din lot după numărul de goluri înscrise din acţiune.
Marko Momcilovic (FCSB / 30 de ani / 22 jocuri) - A marcat pentru a doua oară în play-off şi a fost la finalizare în alte două rânduri. Prinde pentru a șasea oară echipa etapei în ediţia curentă.
MIJLOCAŞI
Mihai Roman I (FC Botoşani / 33 de ani / 25 jocuri) - A alergat mult şi a tras echipa după el. A marcat singurul gol al meciului, reuşita sa fiind a noua în ediţia curentă şi a 27-a în 194 de meciuri jucate pe prima scenă din România.
Alexandru Cicâldău (Viitorul / 20 de ani / 28 jocuri) - Evoluţiile sale au crescut fantastic în acest an, în care a făcut pasul de pe banca Viitorului până la debutul în tricoul primei reprezentative. Impresionează prin maturitatea cum tratează fiecare fază.
Dan Nistor (Dinamo / 29 de ani / 8 jocuri pentru Dinamo, FOTO) - Căpitanul dinamoviştilor a făcut un meci perfect. A contribuit cu pase decisive la toate cele trei reuşite ale bucureştenilor şi a ajuns la opt pase decisive în ediţia curentă.
Alexandru Ciucur (Poli Timişoara / 28 de ani / 28 jocuri) - A fost cel mai bun jucător al bănăţenilor de la Mediaş, iar efortul i-a fost răsplătit cu un gol marcat în ultimele minute, reuşită prin care timişorenii au salvat un punct. 
ATACANŢI
Ianis Hagi (Viitorul / 19 ani / 8 jocuri) - Indiscutabil, cu patru goluri şi patru pase decisive, Ianis este jucătorul începutului de an 2018. Căpitanul dobrogenilor prinde pentru a cincea oară echipa etapei.
Adam Nemec (Dinamo / 32 de ani / 26 jocuri) - A punctat pentru a șasea oară în ediţia curentă, în care mai are în cont şi patru pase decisive. De remarcat că cinci goluri au fost înscrise cu capul, internaţionalul slovac fiind cel mai bun din Liga 1 Betano la acest capitol.
ANTRENORUL ETAPEI
Gheorghe Hagi (Viitorul / 53 de ani)
- Impresionant jocul dobrogenilor din Copou, unde media vârstei celor 14 jucători trimişi în teren de Hagi pe durata meciului a fost de doar 21 ani şi o lună!