Rapid – Universitatea. Visând la Europa

Rapid - Universitatea Craiova, luni, 22 mai - ora 20.30

12 victorii, cinci remize şi doar două înfrângeri este palmaresul giuleştenilor pe teren propriu în acest sezon.

Elevii lui Adrian Mutu au înscris cel puţin un gol în 17 dintre cele 19 partide jucate din postura de gazde.

11.290 spectatori / meci este media înregistrată acasă de Rapid în ediţia curentă, locul al treilea la acest capitol.

Șase succese, șase egaluri şi șapte partide pierdute au înregistrat craiovenii în campionatul curent pe teren advers. Aceştia au marcat cel puţin un gol în 14 dintre cele 19 depladări.

De la revenirea Rapidului în principala competiţie internă din 2021, cele două s-au mai întâlnit de cinci ori, oltenii s-au impus de trei ori, bucureştenii au câştigat un joc, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Cea mai recentă dispută directă a avut loc pe 16 aprilie 2023, Universitatea Craiova - Rapid 3-1, goluri marcate de Al. Cîmpanu, J. Markovic, A. Roguljic, respectiv M. Dugandzic.

Doar 28 de jucători a utiilizat Rapid pe durata sezonului, Horaţiu Moldovan fiind singurul integralist.

Universitatea Craiova s-a bazat pe 35 de fotbalişti, 19 dintre aceştia contribuind la reuşitele oltenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.