Rapid – Universitatea. Duelul Petrila - Mitriță

FC Rapid 1923 - Universitatea Craiova, sâmbătă, 25 ianuarie - ora 20.00

6 decembrie 2024, Sepsi OSK - Rapid 2-0: a fost singura înfrângere suferită de giuleşteni în precedentele 10 etape, in rest cinci succese şi patru remize.

10.489 spectatori / meci este media înregistrată de Rapid pe teren propriu în sezonul în curs, locul 2 la acest capitol.

Patru victorii, patru rezultate de egalitate şi trei partide pierdute au înregistrat oltenii în ediţia curentă pe teren advers. Aceştia au marcat cel puţin un gol în nouă dintre cele 11 deplasări din sezonul actual.

Cu cinci goluri marcate, cinci pase decisive şi un penalty scos şi transformat de un alt coleg, Claudiu Petrila este jucătorul din tabăra gazdelor cu cele mai multe contribuţii ofensive. De partea cealaltă, principalul pericol pentru adversarii craiovenilor a fost Alexandru Mitriţă, autor a nouă goluri şi pasator decisiv de patru ori.

De la revenirea Rapidului în principala competiţie internă din 2021, cele două s-au mai întâlnit pe prima scenă de 11 ori, craiovenii s-au impus de şase ori, bucureştenii au câştigat două jocuri, iar trei partide s-au terminat la egalitate.

Ultima victorie bifată de giuleşteni: 29 octombrie 2023, Rapid - Universitatea Craiova 2-0.

Ultimul succes reuşit de alb-albaştri: 29 aprilie 2024, Rapid - Universitatea Craiova 1-2.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 31 august 2024, Universitatea Craiova - Rapid 1-1, goluri marcate de Alexandru Mitriţă, respectiv Christopher Braun.

Marius Şumudică este neînvins în cele şapte confruntări din campionat cu Universitatea Craiova, palmaresul actualului tehnician al giuleştenilor cuprinzând patru victorii şi trei rezultate de egalitate.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.