Rapid - Sepsi OSK. Cheia lui Bergodi

FC Rapid 1923 - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, vineri, 14 iulie - ora 21.30

Ajuns la 100 de ani, Rapidul porneşte la drum cu gândul la un nou titlu, al patrulea din istoria clubului. Pentru realizarea acestui obiectiv, vara lui 2023 a fost una foarte activă în Giuleşti, unde au sosit fotbalişti capabili să facă diferenţa pe teren.

De partea cealaltă, Sepsi OSK şi-a păstrat jucătorii de bază, dar s-a despărţit de Cristiano Bergodi, antrenor sub conducerea căruia a câştigat de două ori Cupa României şi o Supercupă.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de șapte ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus bucureştenii, un joc a fost câştigat de covăsneni, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci a avut loc pe 2 octombrie 2021, Sepsi OSK - Rapid 2-2.

Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 20 ianuarie 2023, Rapid - Sepsi OSK 3-0, meci în care Marko Dugandzic a înscris de trei ori în primele 19 minute, acesta fiind cel mai rapid hat-trick reuşit de un jucător pe prima scenă din România în ultimii aproape 51 de ani (de la Anghel Iordănescu, 22 octombrie 1972, Steaua - Sportul Studenţesc 4-1 / minutele 2, 7, 16).

Singurul succes din contul covăsnenilor s-a consemnat pe 10 aprilie 2023, Sepsi OSK - Rapid 2-0.

Cea mai recentă dispută directă din Superliga României: 12 mai 2023, Rapid - Sepsi OSK 0-0.

În această vară, Cristiano Bergodi a revenit în Giuleşti, acolo unde a mai antrenat de două ori, de numele lui legându-se ultimul trofeu câştigat de Rapid, Supercupa României din 2007.

De asemenea, pe banca grupării din Sf. Gheorghe a fost instalat Liviu Ciobotariu, un antrenor cu mare experienţă, care a strâns 231 de meciuri în principala competiţie internă (Sepsi OSK, a 11-a echipă), 90 dintre acestea încheiate cu victorii şi 60 la egalitate.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.