Rapid - Sepsi OSK. A 2.100-a bucurie giuleșteană

FC Rapid - Sepsi OSK Sf. GHeorghe, luni, 20 iulie - ora 21.30

Nouă victorii, șase remize și cinci înfrângeri este palmaresul înregistrat de giuleșteni în campionatul trecut pe teren propriu.

După un an în liga secundă, covăsnenii au revenit pe prima scenă și iau startul în cel de-al nouălea lor sezon în Superligă.

Partida este una specială pentru Rapid, gruparea bucureșteană aflându-se în fața meciului cu numărul 2.100 în întrecerea elită a României.

În cazul în care va fi utilizat, Cosmin Matei va bifa meciul cu numărul 300 în Superligă, competiție în care a debutat pe 18 august 2008, în Farul Constanța - Poli Timișoara 1-1.

De notat și revenirea lui Daniel Pancu în Giulești, de astă dată ca antrenor principal. Ca jucător, ,,Pancone” a evoluat în 218 meciuri pe prima scenă (69 de goluri), reușind să câștige titlul la finele stagiunii 1998-1999.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala întrecere internă de 13 ori, de trei ori au câștigat bucureștenii, de patru ori s-au impus covăsnenii, iar alte șase partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci a avut loc pe 2 octombrie 2021, Sepsi OSK - Rapid 2-2.

Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 20 ianuarie 2023, Rapid - Sepsi OSK 3-0, meci în care Marko Dugandzic a înscris de trei ori în primele 19 minute, acesta fiind cel mai rapid hat-trick reuşit de un jucător pe prima scenă din România în ultimii aproape 54 de ani (de la Anghel Iordănescu, 22 octombrie 1972, Steaua-Sportul Studenţesc 4-1 / minutele 2, 7, 16).

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 10 mai 2024, Sepsi OSK - Rapid 3-2.

Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 6 decembrie 2024, Sepsi OSK - Rapid 2-0.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.