
Rapid – Chindia. Revenire după șase ani
Rapid – Chindia Târgoviște, duminică - 18 iulie, ora 21.30
După șase ani în care au parcurs drumul de la cel mai jos nivel până în prima ligă, giuleştenii s-au reîntors în principala competiţie internă. Astfel, unul dintre cele mai frumoase imnuri, cântat fantastic de pătimaşa galerie a vişiniilor, va fi auzit, din nou, pe stadioanele unde se vor disputa cele mai importante meciuri din România.
Primul adversar al Rapidului va fi Chindia, grupare care a impresionat în ediţia precedentă, când, sub conducerea fostului mare fundaş Emil Săndoi, au câştigat play-out-ul, fază a competiţiei în care a suferit doar o înfrângere.
Actualul tehnician al dâmboviţenilor a mai întâlnit-o de nouă ori pe Rapid în toate competiţiile, de patru ori a câştigat, iar alte cinci partide s-au terminat cu înfrângeri. Întâiul succes a fost consemnat pe 14 noiembrie 1999, FC U Craiova - Rapid 2-0, pe banca giuleştenilor aflându-se nimeni altul decât Mircea Lucescu.
Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.