
Poli Iaşi – Oţelul. Orgolii moldave
Politehnica Iaşi – Oţelul Galați, duminică, 3 noiembrie - ora 13.30
Poli şi Oţelul s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de şapte ori, gălăţenii s-au impus de două ori, ieşenii au câştigat un joc, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 22 iulie 2012, CSMS - Oţelul 1-2. Ieşenii şi-au luat revanşa în returul stagiunii 2012-2013, când au învins în deplasare cu 3-0.
Cea mai recentă confruntare directă din campionat a avut loc pe 16 martie 2024, Oţelul - Poli Iaşi 1-0, gol marcat de Frederic Maciel.
Deşi sunt doi tehnicieni cu mare experienţă, Emil Săndoi (204 meciuri în SuperLigă) şi Dorinel Munteanu (274 meciuri în SuperLigă) s-au mai întâlnit pe prima scenă doar o singură dată, pe 21 martie 2015, în Universitatea Craiova - Astra 0-0.
Mediile de vârstă
Poli Iaşi - 25 ani şi 11 luni.
Oţelul Galaţi - 27 ani şi trei luni.
25 de jucători au utilizat ieşenii în acest sezon, dintre care cel mai experimentat la nivelul primei ligi din România este Mihai Bordeianu 235 de jocuri. Acesta este şi golgheterul actual al grupării din Copou, cinci goluri, dintre care trei din afara careului mare.
Gălăţenii s-au bazat pe 26 de fotbalişti, cinci dintre ei fiind titulari în fiecare meci.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.






















