PLAY-OUT: CSM Poli Iaşi - Gaz Metan Mediaş, duminică - 31 martie, ora 17.30
Primele două clasate din play-out la finele rundei precedente se vor întâlni în Copou într-un meci care se anunţă interesant, asta deoarece ambele echipe au ca obiectiv câştigarea acestei faze a competiţiei.
Trei victorii şi patru înfrângeri este palmaresul grupării moldave în 2019, în timp ce medieşenii au izbutit în acest an calendaristic două succese, trei rezultate de egalitate şi au pierdut două partide.
- 30 de goluri a marcat Poli în cele 28 de etape din stagiunea curentă, dintre care 10 din faze fixe.
- 13 dintre cei 37 de jucători utilizaţi de Flavius Stoican au înscris cel puţin un gol.
- Gaz Metan a marcat 29 de goluri, 11 dintre acestea după momente statice.
- 17 dintre cei 29 de fotbalişti rulaţi de medieşeni în ediţia actuală au contribuit la reuşitele Gazului cu cel puţin un gol şi/sau o pasă decisivă.
- 41 de goluri au primit moldovenii în sezonul 2018-2019, a treia cea mai slabă apărare.
- Gaz Metan a încasat 33 de goluri, dintre care 10 din faze fixe.
Poli Iaşi vs Gaz Metan în Liga 1: 12 jocuri - 7 victorii Poli - două remize - 3 succese Gaz Metan.
Palmares cu Poli gazdă: 6 jocuri - 4 victorii Poli - o remiză - un succes Gaz Metan.
- Primul duel a avut loc pe 9 noiembrie 2012, la Mediaş şi s-a încheiat cu victoria oaspeţilor la limită. Singura reuşită a partidei a fost izbutită de Pătulea în minutul 93, când a trimis balonul în plasa porţii lui Pleşca, după o pasă excelentă primită de la Onofraş.
- Întâiul succes al ardelenilor a venit în returul ediţiei 2012-2013 (pe 20 mai 2013), când au câştigat în Copou cu 2-0 (marcatori Eric, Alex Munteanu), scor care a diminuat mult din şansele de salvare ale moldovenilor de la retrogradare. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu, respectiv Gigi Mulţescu.
- Ambele remize au consemnat pe tabelă scor alb (una singură la Iaşi, pe 23 iulie 2017).
- Cele mai multe goluri: 29 iulie 2016, Poli Iaşi - Gaz Metan 3-1.
- Cea mai recentă confruntare directă: 10 februarie 2019, Poli Iaşi - Gaz Metan 1-0, gol înscris de Alexandru Zaharia.

Duelul din bandă
Andrei Sin a fost şi în acest sezon unul dintre cei mai buni jucători din lotul lui Flavius Stoican. Evoluţiile sale din banda stângă, mai ales pe fază ofensivă, au pus în dese rânduri probleme adversarilor. Şi-a trecut în cont un gol şi o pasă decisivă.
De partea cealaltă, Valentin Creţu este un jucător experimentat, aflat la al optulea sezon în Liga 1. S-a remarcat prin consumul mare de energie din fiecare meci, dar şi prin centrările de calitate. Un gol, o pasă decisivă şi un penalty scos sunt cifrele fundaşului dreapta în 24 de jocuri din ediţia curentă.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Poli Iaşi - 27 ani şi 2 luni; Gaz Metan - 27 ani şi 3 luni.

Duelul antrenorilor
Flavius Stoican (născut pe 24 noiembrie 1976) a debutat ca antrenor în Liga 1 pe banca roş-albilor bucureşteni, pe 29 septembrie 2013, Oţelul - Dinamo 1-2. Au urmat pe prima scenă FC Voluntari (2015-2016), Pandurii (2016-2017) şi CSM Poli Iaşi (instalat în iunie 2017), alături de care a izbutit calificarea în play-off-ul ediţiei precedente, gruparea din Copou fiind şi singura echipă din zona Moldovei ajunsă în această fază a competiţiei. În total, 138 jocuri - 50 victorii - 30 remize - 58 înfrângeri.
Tehnicianul Edward Iordănescu (născut pe 16 iunie 1978) a strâns 90 de jocuri în Liga 1 cu cinci echipe (FCSB 2010-2011; Pandurii 2014-2015, 2015-2016; Astra 2017-2018; CFR Cluj 2018-2019; Gaz Metan 2018-2019), dintre care 38 s-au terminat cu victorii şi 29 la egalitate. La finele primelor 26 de etape din ediţia precedentă, acesta a fost declarat antrenorul sezonului regulat 2017-2018.

Flavius Stoican vs Edward Iordănescu în Liga 1: 4 jocuri - două victorii Stoican - o victorie Iordănescu - o remiză.