CSM Politehnica Iaşi - Chindia Târgovişte, duminică – 2 august, ora 14.00

Un singur succes au reuşit târgoviştenii în precedentele 11 deplasări din campionat, 2-1 cu Astra (7 februarie 2020), interval în care au mai înregistrat o remiză (1-1 FCSB) şi nouă partide pierdute.

Gruparea dâmboviţeană a marcat în 11 dintre cele 18 deplasări, dar a şi primit cel puţin un gol în 16 dintre partidele jucate pe teren advers.

CSM Politehnica şi Chindia s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar în ediţia curentă, de trei ori, fiecare şi-a trecut în cont o victorie, iar un meci s-a terminat la egalitate.

- În sezonul regulat, Chindia a câştigat patru puncte din șase posibile, 2-2 în deplasare şi 2-1 pe teren propriu.

- Cea mai recentă întâlnire directă: 27 iunie 2020, Chindia - CSM Poli Iaşi 0-2, marcatori Kevin Luckassen şi Lucas Chacana. La finalul jocului, Viorel Moldovan, antrenorul sub conducerea căruia dâmboviţenii au promovat pe prima scenă, a părăsit banca tehnică a târgoviştenilor, locul său fiind luat de către Emil Săndoi.

Mediie de vârstă

CSM Politehnica Iaşi - 26 ani şi 5 luni;

Chindia Târgovişte - 26 ani şi 4 luni.

Duelul antrenorilor

Ieşenii sunt conduşi de Mircea Rednic, antrenorul activ cu cele mai multe partide pe bancă în prima ligă din România, 344 de jocuri (procentaj victorii: 47 %).

Pe lângă cele două titluri câştigate ca principal cu Rapid (2002/2003) şi Dinamo (2006/2007), strict statistic, în contul său apare şi titlul din sezonul 1998/1999, când a bifat o partidă pe banca giuleştenilor, pe 5 decembrie 1998, Rapid - U Cluj 3-0, acesta fiind şi meciul de debut în antrenorat.

Chindia s-a despărţit în această vară de antrenorul Viorel Moldovan, iar în locul acestuia a fost instalat Emil Săndoi. Fostul mare fundaş craiovean a revenit pe banca unei echipe din Liga 1 după aproape patru ani, ultima echipă condusă fiind Concordia Chiajna, în toamna anului 2016.

Cea mai bună performanţă din carieră o reprezintă locul 5 cu Universitatea Craiova în sezonul 2014/2015, când a stabilit şi cea mai lungă serie de invincibilitate din istoria grupării alb-albastre, 19 meciuri consecutive fără înfrângere.

Mircea Rednic vs Emil Săndoi în toate competiţiile: 5 jocuri - 3 victorii Rednic - două succese Săndoi.