Pentru al treilea sezon la rând, lupta pentru un loc în play-off s-a dat până în ultima etapă, iar asta dovedeşte încă o dată că schimbarea sistemului a fost o decizie foarte bună.
Iată câteva date interesante legate de cele șase echipe care vor lupta pentru titlu:
- FCSB, Astra şi Viitorul sunt la a treia calificare în play-off, CFR Cluj şi CS Universitatea Craiova vor bifa a doua prezenţă, în timp ce Poli Iaşi nu doar că va evolua pentru întâia oară în această fază a competiţiei, ci este şi prima reprezentantă din zona Moldovei care ajunge în primele șase după schimbarea sistemului. De asemenea, notăm că studenţii moldoveni au ocupat o singură dată în acest sezon regulat un loc de play-off, chiar după jocul din etapa a 26-a.
- Gheorghe Hagi (FOTO) este singurul antrenor care a reuşit trei calificări din trei în play-off. De partea cealaltă, Dan Petrescu, Nicolae Dică, Devis Mangia şi Flavius Stoican vor bifa primele prezenţe ca antrenori în play-off.
- Tot la capitolul antrenori, o premieră o reprezintă faptul că toţi cei șase calificaţi s-au aflat la aceeaşi echipă şi în runda de debut a ediţiei 2017-2018.
- Trei echipe au scos cel puţin 50 de puncte în primele 26 de runde. Comparativ, în ediţiile precedente doar prima clasată în sezonul regulat a depăşit acest barem (sezonul 2015-2016, Astra - 51 puncte; sezonul 2016-2017, Viitorul - 51 puncte).
- Două echipe au încasat mai puţin de 20 de goluri (CFR - 13, FCSB - 18), performanţă unică în sezonul regulat (cele mai puţine în sezoanele precedente: 2015-2016, ASA - 21 goluri; 2016-2017, Viitorul, FCSB - 22 goluri).
- Pentru întâia oară o echipă dintre primele șase a marcat în sezonul regulat mai mult de 50 de goluri (FCSB - 52 goluri).