Petrolul – Universitatea. Obiective diferite

Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova, duminică, 5 martie - ora 15.30

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de șapte ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus prahovenii, celelalte cinci partide fiind câştigate de olteni.

Primul meci a avut loc pe 24 august 2014, Universitatea Craiova - Petrolul 0-2, goluri marcate de Albin şi Tamuz. Pe băncile tehnice s-au aflat Ionel Gane, respectiv Răzvan Lucescu.

Cea mai recentă confruntare directă din Superliga Rpmâniei: 15 octombrie 2022, Universitatea Craiova - Petrolul 2-1, marcatori Al. Cîmpanu, Rivaldinho, respectiv C. Irobiso.

Mediile de vârstă

Petrolul Ploieşti - 25 ani şi o lună.

Universitatea Craiova - 25 de ani şi 9 luni.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.