Oţelul – Petrolul. Într-o nouă prezentare
Oţelul Galați – Petrolul Ploiești, sâmbătă, 18 ianuarie - ora 19.30
22 noiembrie 2024, Farul - Oţelul 0-1: a fost singura victorie reuşită de gălăţeni în precedentele 14 meciuri jucate în campionat, în rest au şase rezultate de egalitate şi şapte partide pierdute.
Palmaresul prahovenilor pe teren advers în campionatul curent cuprinde trei succese, patru remize şi trei înfrângeri. Aceştia au marcat cel puţin un gol în nouă dintre cele 10 deplasări.
27 de jucători a utilizat Oţelul în primele 21 de etape, dintre care 15 străini. De partea cealaltă, Petrolul s-a bazat pe 31 de fotbalişti, opt dintre ei fiind autohtoni născuţi după 1 ianuarie 2002.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 40 de ori, de 13 ori au câştigat moldovenii, de 16 ori s-au impus ploieştenii, iar alte 11 partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Oţelul gazdă: 19 jocuri - 9 victorii Oţelul - 6 remize - 4 succese Petrolul.
Primul meci a avut loc pe 24 august 1986, 0-0 la Ploieşti, partida consemnând întâia remiză bifată de gălăţeni în SuperLigă. Pe băncile tehnice s-au aflat Mircea Dridea, respectiv Constantin Rădulescu.
Prima victorie din contul moldovenilor a venit pe 27 septembrie 1987, 2-1 la Ploieşti, golul victoriei fiind marcat de Tudorel Chivu în minutul 89. Prahovenii vor simţi gustul succesului abia în cel de-al cincelea joc direct din campionat, pe 8 decembrie 1991, 1-0 „acasă", marcator Costel Lazăr.
Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat pe 26 martie 1994, 4-0 la Galaţi pentru „oţelari". Trupa de la malul Dunării era antrenată de Aurel Ţicleanu, în timp ce „lupii galbeni" îl aveau la conducerea tehnică pe Ion Marin.
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 5 decembrie 1999, Oţelul - Petrolul 3-2.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 23 august 2024, Petrolul - Oţelul 0-0.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.