
Oţelul - FC Voluntari. Premieră absolută
Oţelul Galaţi - FC Voluntari, vineri, 25 august – ora 18.30
Revenită în SuperLiga României în această vară, gruparea gălăţeană s-a dovedit a fi o nucă tare pentru adversari, elevii lui Dorinel Munteanu remizând în cinci dintre cele 6 jocuri disputate în ediţia curentă. De partea cealaltă, cu nouă puncte strânse, ilfovenii au încheiat runda precedentă pe loc de play-off.
Cele două echipe se vor afla pentru întâia oară faţă-n faţă în principala competiţie internă.
Pentru Dorinel Munteanu, confruntarea din această rundă va fi a doua din carieră în care va întâlni gruparea ilfoveană, precedentul duel având loc pe 19 octombrie 2018, FC Voluntari - Concordia Chiajna 4-0.
Mediile de vârstă
Oţelul Galaţi - 25 ani şi 11 luni.
FC Voluntari - 26 ani şi 3 luni.
23 de jucători a utilizat Oţelul în primele șase runde, dintre care 14 au debutat pe prima scenă în acest sezon (echipa cu cei mai mulţi debutanţi).
FC Voluntari s-a bazat pe 21 de fotbalişti, Octavian Vâlceanu şi Igor Armaş fiind integralişti.
Cu două goluri marcate şi trei pase decisive, Adam Nemec a contribuit la jumătate dintre reuşitele ilfovenilor din sezonul actual.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.