Oțelul - FC Argeș. Între două echipe extrem de spectaculoase

Oțelul Galați - FC Argeș Pitești, sâmbătă, 20 decembrie – ora 17.00

29 noiembrie 2025, Dinamo - Oțelul 1-0: a fost singura partidă pierdută de gălățeni în ultimele șase runde, în rest au trei succese și două rezultate de egalitate.

Piteștenii au câștigat patru dintre precedentele șapte deplasări din SuperLigă, interval în care au mai înregistrat afară două remize și o înfrângere (8 noiembrie, Rapid - FC Argeș 2-0).

14 dintre cele 30 de goluri marcate de moldoveni au fost înscrise cu stângul, locul 1 la acest capitol.

10 goluri pe contraatac a înscris gruparea argeșeană, cele mai multe dintre toate competitoarele.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 37 de ori, de 11 ori s-au impus gălățenii, de 15 ori au câștigat piteștenii, iar alte 11 partide s-au terminat la egalitate.

Primele dispute au avut loc în ediția 1986-1987, când FC Argeș a învins acasă cu 1-0 (Marin Radu II), apoi moldovenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0 (Mihăiță Hanghiuc - dublă).

Două remize albe s-au consemnat de-a lungul timpului, ambele pe terenul argeșenilor (15 martie 1997, 25 octombrie 2003).

Cea mai mare diferență de scor: 7 mai 2006, FC Argeș - Oțelul 0-5 (antrenori: Vasile Stan / Petre Grigoraș).

Ultima confruntare directă din campionat: 18 august 2025, FC Argeș - Oțelul 2-0 (Ricardo Matos, Roberto Sierra).

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.