FIFA, prin Sebastian Runge (liderul grupului de inovare a fotbalului), a adresat Ligii Profesioniste de Fotbal din România o scrisoare în care a ținut să puncteze ultimele informații cu privire la implementarea tehnologiei VAR (Video Assistant Referee) în campionatele care nu au utilizat deja respectiva inovație în materie de arbitraj.

“După cum știți, noii organizatori de competiție, adică cei care nu au utilizat deja sistemul VAR în campionatul lor, trebuie să urmeze fiecare etapă a Programului de asistență și aprobare pentru implementare (IAAP), inclusiv testarea tehnologiei și aprobarea FIFA, în acest caz”, se precizează în scrisoare.

Totodată, Sebastian Runge indică pașii care trebuie urmați în acest sens, privind în special necesarul stabilit de FIFA pentru cei interesați de a implementa sistemul, oferind și cea mai recentă listă de furmizori de tehnologie VAR, inspectați de FIFA, precum și o prezentare generală a companiilor care oferă sisteme de comunicare a arbitrilor.

Toți cei interesați de acest aspect, se subliniază în scrisoarea de la FIFA, sunt rugați să se adreseze LPF pentru a primi toate informațiile necesare cu privire la cerințele minime stabilite de forul mondial pentru implementarea tehnologiei VAR.

Contact: office@lpf.ro