Metaloglobus – UTA. Probleme mari la fazele fixe
FC Metaloglobus București - UTA Arad, sâmbătă, 7 martie – ora 14.30
7 decembrie 2025, Metaloglobus -Farul 2-1: a fost singura victorie reușită de bucureșteni în ultimele 16 etape, interval în care au mai înregistrat două remize și 13 înfrângeri.
Doar o partidă au pierdut arădenii din precedentele șapte jucate în campionat pe teren advers (7 februarie 2026, FK Csikszereda - UTA 2-0), în rest au patru succese și două rezultate de egalitate.
Se întâlnesc echipele cu cele mai multe goluri încasate din faze fixe, Metaloglobus - 20, UTA - 17.
10 dintre cele 37 de goluri marcate de arădeni au fost reușite cu capul, locul 1 la acest capitol, la egalitate cu Dinamo.
Metaloglobus are 12 meciuri fără gol marcat (cinci în 2026) și doar unul fără gol încasat.
UTA ocupă poziția a treia în ierarhia privind driblingurile reușite - 239 (Metaloglobus - 199).
35 de jucători au evoluat pentru bucureșteni în primele 29 de etape, dintre care 18 au debutat pe prima scenă chiar în acest sezon. De partea cealaltă, Adrian Mihalcea s-a bazat doar pe 29 de fotbaliști (16 autohtoni).
De notat și revenirea lui Florin Bratu ca antrenor principal în SuperLigă, competiție în care a mai antrenat-o pe Dinamo în 2018 (14 meciuri în sezonul 2017-2018, nouă meciuri în sezonul 2018-2019: 14 victorii - două remize - 7 înfrângeri).
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă doar în turul sezonului regulat curent, pe 2 noiembrie 2025, când arădenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0, goluri marcate de Marius Coman și Dmytro Pospielov.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.






















