Metaloglobus - Csikszereda. Fragile defensiv

FC Metaloglobus București - FK Csikszereda Miercurea Ciuc, luni, 13 aprilie – ora 15.30

Trei victorii, patru remize și nouă înfrângeri este palmaresul înregistrat de trupa bucureșteană în campionatul curent pe teren propriu. Metaloglobus a înscris în nouă dintre cele 16 jocuri disputate acasă, dar a și primit cel puțin un gol în 14 dintre aceste meciuri.

Gruparea din Miercurea Ciuc s-a impus în trei dintre cele 17 deplasări, iar de alte două ori a terminat la egalitate.

Se întâlnesc echipele cu cele mai slabe defensive din primele 33 de runde, Metaloglobus - 71 de goluri încasate, FK Csikszereda - 63.

Sunt formațiile cu cei mai mulți debutanți în SuperLigă pe durata stagiunii în curs, FK Csikszereda - 36 de jucători (din 40 utilizați), Metaloglobus - 19 (din 36).

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă doar în sezonul regulat 2025-2026, când ciucanii au luat patru puncte din cele șase puse în joc, 2-2 la Miercurea Ciuc și 1-0 în deplasare.

Florin Bratu și Robert Ilyeș au fost colegi la Rapid în anii 2000, cucerind împreună titlul la finele stagiunii 2002-2003.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.