FC Hermannstadt - Chindia Târgovişte, duminică - 1 septembrie, ora 18.00

Două victorii au reuşit sibienii în acest sezon, ambele pe teren propriu, 2-1 cu U Craiova şi 2-1 cu Academica Clinceni.

- Nouă goluri au marcat elevii lui Constantin Enache în primele șapte etape, dintre care șase din faze fixe.

- 17 goluri a încasat FC Hermannstadt, nouă dintre acestea în ultimele 30 de minute.

Patru puncte au scos târgoviştenii din ultimele două jocuri din campionat, 3-2 cu Dinamo (acasă) şi 2-2 în deplasare la Iaşi.

- Toate cele 15 goluri încasate de Chindia au fost primite din acţiune.

- Gruparea antrenată de Viorel Moldovan a marcat cel puţin un gol în cinci dintre cele șapte meciuri disputate în acest sezon.

Cele două echipe se vor duela în premieră în principala competiţie internă din România. Acestea au mai fost adversare în liga secundă 2017/2018, când au terminat ambele meciuri la egalitate (0-0 la Sibiu, 1-1 la Târgovişte).

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Hermannstadt - 26 ani şi 9 luni, a doua cea mai mare din campionat; Chindia - 26 ani şi 3 luni, a treia cea mai mare.

- 25 de jucători au evoluat pentru sibieni în ediţia curentă, dintre care șase debutanţi pe prima scenă.

- Chindia este echipa cu cei mai puţini străini utilizaţi, doar doi.

Duelul antrenorilor

Constantin Enache a debutat ca antrenor principal în Liga 1 pe banca grupării pentru care evoluase cel mai mult ca fotbalist, Ceahlăul Piatra Neamţ (debut: 24 iulie 2011, Ceahlăul - Pandurii 1-1). A revenit în principala întrecere internă în vara lui 2017, la FC Botoşani, unde a impus un joc ofensiv de foarte bună calitate. În toamna lui 2018 a trecut la Astra, pe care a calificat-o în play-off, fiind desemnat antrenorul sezonului regulat 2018/2019.

Palmares în Liga 1: 148 de jocuri - 48 victorii - 38 remize - 62 înfrângeri.

Fostul mare atacant al României a revenit pe bancă în Liga 1 după noup ani, ultima echipă condusă pe prima scenă fiind Sportul Studenţesc în sezonul 2010/2011. Pe lângă bucureşteni, acesta a mai antrenat FC Vaslui (2008/2009) şi FC Braşov (2009/2010). În total, palmaresul său cuprinde 67 de jocuri, 23 victorii, 17 remize şi 27 de înfrângeri.