Gloria – Oțelul. Debutul lui Neagoe
Gloria Buzău – Oţelul Galați, sâmbătă, 14 septembrie - ora 18.45
Buzoienii au simţit din plin contactul cu principala competiţie internă, aceştia reuşind doar o victorie în primele opt runde, 2-1 cu Poli Iaşi (deplasare, 27 iulie 2024), în rest au două rezultate de egalitate şi cinci partide pierdute.
17 goluri a încasat gruparea buzoiană în campionatul curent, dintre care şapte au fost primite în urma unor faze fixe.
Şapte goluri a marcat Gloria în cele opt jocuri, dintre care şase au fost reuşite în repriza secundă.
26 de fotbalişti au prins cel puţin o prezenţă pentru Gloria în cele opt etape din sezonul 2024-2025, dintre care 10 au debutat în SuperLigă, locul 1 la acest capitol.
Gruparea moldavă are un început excelent de sezon, fiind neînvinsă în cele şapte meciuri (patru victorii, trei remize), rezultate în urma cărora a încheiat runda precedentă pe podium.
Doar trei goluri a încasat Oţelul în ediţia actuală, cele mai puţine dintre toate competitoarele.
23 de jucători au bifat minute pentru gălăţeni, dintre care 11 au prins prezenţe în fiecare dintre cele şapte meciuri disputate.
Trei goluri a marcat Alexandru Pop în campionatul curent, vârful oţelarilor ajungând la 14 reuşite în 43 de apariţii pe prima scenă din România.
Şase jucători autohtoni eligibili pentru selecţionata U 21 a utilizat Dorinel Munteanu în stagiunea în curs, capitol la care Oţelul este depăşită doar de Farul - 8 şi Dinamo - 7.
De notat şi revenirea lui Eugen Neagoe pe banca unei echipe din principala competiţie internă (Gloria Buzău), întrecere în care a strâns 246 de meciuri, fiind printre cei mai experimentaţi antrenori activi din campionat.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.