
Gheorghe Hagi a fost decorat, miercuri, de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român. La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezente numeroase personalităţi ale sportului românesc: Nadia Comăneci, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipă, Simona Halep, Gheorghe Popescu, Răzvan Burleanu, Bogdan Stelea, Gabi Balint, Gino Iorgulescu şi alţii.
„Suntem astăzi împreună pentru a celebra un fenomen al fotbalului românesc şi internaţional. A pus România pe harta fotbalului. Domnule Hagi, este o onoare pentru mine să vă ofer cea mai mare distincţie a statului român. Anul acesta aţi împlinit 60 de ani, dintre care 50 dedicaţi sportului. Aţi fost un erou pe teren, dar şi în lumea fotbalului. Sunteţi o sursă de inspiraţie pentru întreaga naţiune. Vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi oferit României şi pentru că ne-aţi învăţat ceea ce înseamnă să crezi, să lupţi şi să câştigi”, a spus Ilie Bolojan.
Gheorghe Hagi a luat cuvântul în fața celor prezenți la Palatul Cotroceni: „E o zi specială. Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină acest moment. Pe această cale mulţumesc preşedintelui României. Mulţumesc, România pentru această zi minunată. Muţumesc şi profesorilor care m-au aducat, colegilor. Avem nevoie de profesiori foarte buni. Şi cred că avem talent foarte mult în România!”.
Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler a fost acordat lui Gheorghe Hagi în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă, precum și pentru implicarea activă în popularizarea fotbalului în rândul tinerelor generații.
„Prin performanțele remarcabile obținute de-a lungul timpului cu echipa națională de fotbal, dar și în cadrul cluburilor internaționale de prestigiu, prin devotamentul și profesionalismul puse în slujba promovării sportului românesc și a imaginii României în lume, precum și prin promovarea excelenței sportive, Gheorghe Hagi este un model de urmat și o sursă de inspirație pentru toate generațiile”, a informat Administrația Prezidențială.
Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler a mai fost oferit lui Mircea Lucescu (în 2009), Octavian Morariu (2012), Anghel Iordănescu (2014), Emerich Ienei (2017), Simona Halep (2018), Elisabeta Lipă și Ivan Patzaichin (2019) și David Popovici (2022).